joi, 30 august 2018

info



doar la biserică se găsesc becuri
pentru lămpile culoarului prin care pleacă 
sufletul din trup...

a construi un loc de întâlnire

Dumnezeu îmi vede gândurile 
înaintea mea
iar cititorul,
după mine...

o poezie nu e altceva
decât așezarea gândurilor mele
în așa fel încât
cele două priviri să
se întâlnească...

seară românească

aseară
cu o sticlă de ulei într-o sacoșă de plastic
trecând printre tomberoane și clădirea unei centrale termice dezafectate
transformată într-un bar care a dat faliment
prin parcări pline ochi și pe lângă vreo două closete publice
ca niște intrări în iad

printre români cu accent italian 
pierduți în plimbări fără sfârșit
pentru că și-au lăsat inimile acasă ca să lucreze în Occident
și acum au venit și oricât ar umbla prin oraș nu le mai
găsesc,

eu îmi pierdeam cu bucurie mințile
în luminile Ierusalimului ceresc
care pâlpâiau 
în ochii celor care și-au lăsat peste zi inimile în Biserică
și seara când se întorc de la munca lor prost plătită 
pe străzi la fel de murdare și
obosite ca ei

le găsesc în Cer...


miercuri, 29 august 2018

DRAGOSTEA din CARE am CĂZUT

Știu faptele tale și osteneala ta și răbdarea ta și cum nu poți suferi pe cei răi și ai cercat pe cei ce se numesc pe sine apostoli  și nu sunt și i-ai aflat mincinoși. 
Stăruiești în răbdare și ai tras necazuri pentru numele Meu și nu te-ai lăsat prins de oboseală.
Dar am împotriva ta faptul, că de dragostea ta cea dintâi
te-ai lepădat...  ( Apoc.2, 2-4)
Acum securea stă la rădăcina pomului...(Matei 3, 10)
+

Dragostea dintâi 
a fost 
acea perioadă de har de la începutul credinței 
când puteam spune cu toată inimă și cu o deplină mulțumire 
că 
HRISTOS ESTE VIAȚA NOASTRĂ.

Iar primul pas în pierderea acestei iubiri, singura vrednică de acest nume, adică primul pas în descreștinarea creștinismului este apariția unei fisuri lăuntrice între El și viața noastră: nu-L mai avem pe Hristos ca viață, ci avem o viață și pe Hristos alături de ea. E fisura prin care ni se scurge Cerul din inimi și ne intră iar, lumea în ele... 

Treptat, în centrul existenței noastre nu mai e Hristos, ci viața noastră creștină. Și această distanță se tot mărește în interiorul nostru, în vreme ce evlavia exterioară, cu cât e mai bogată și mai ferventă, cu atât se face un camuflaj mai eficient pentru întrăinarea noastră lăuntrică de Hristos.

Și iată-ne: plini de viață goală de Cer, plini de fapte goale de Hristos, plini de cuvinte goale de har... Istovind cu această evlavie golită de Viață sufletele noastre și pe ale celorlalți...
Și pentru că toate acestea, viața-faptele-cuvintele, nu pot să rămână goale de Hristos, sunt umplute degrabă cu ”lume creștină”. Și știți ce este ”lumea creștină”? Un înlocuitor pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Avem fapte, avem osteneală, avem răbdare, nu suferim pe cei răi și pe ”apostolii mincinoși”: avem o viață ortodoxă și un sine ortodox, pe care le apărăm cu acribie și patimă, în numele apărării Ortodoxiei. Avem o viață ortodoxă, dar nu creștină. Viața noastră e suma gândurilor, vorbelor și faptelor noastre creștine, nu Hristos Însuși. 

Dragostea dintâi e cea în care mirii uită lumea toată pentru celălalt, când pentru ei a trăi înseamnă a se pierde desăvârșit unul în altul... Și așa, pierzându-se fără rest unul în altul, redescoperă lumea dragostei, lumea făcută de Dumnezeu pentru dragoste, lumea în care nu trebuie să faci nimic decât să iubești, lumea în care omul redevine dragoste, lumea din care nu doar Adam și Eva, ci și creștinii au căzut.... Da, Taina Căsătoriei și cea a Monahismului sunt doar căi diferite de a ajunge înapoi în lumea iubirii, cea făcută de Dumnezeu pentru om. Dar, făcută de Dumnezeu fără om și de aceea omul nu poate găsi în ea nimic care să aibă legătură cu sinele său lumesc, cu lumea lui, cu credința și biserica lui...

Înțelegeți, prieteni, de unde am căzut? Ce prăpastie e între creștinismul lui Hristos și creștinismul nostru?

Această întrebare e securea pe care Evanghelia o înfinge mereu la rădăcina vieții noastre ortodoxe.
Iar din rana pe care o face această secure începe să picure, ca sângele unei vieți noi, chemarea lui Iisus... Căci fără mila și puterea Lui nu ne putem întoarce la dragostea din care am căzut, chipul cel adevărat al Bisericii și al credinței ei...

La o dragoste din care am căzut, dar de care reamintim prin Evanghelie și-n care continuăm să credem.
Iar credința aceasta în dragostea dintâi și chemarea Domnului Iisus ca să ne ducă înapoi la ea, este credința ortodoxă cea adevărată, cea dintâi, nu-i așa?......


fabula ortodoxă

În fiecare dimineață
Evanghelia vine
și înfinge ca o secure
strigătul Proorocului Ioan
în mine:
Pregătește calea Domnului,
dreaptă fă azi 
cărărea Lui în tine!....

Dar abia face asta
că repede vine
din lume în inimă
un gând fără nume
și dansează lasciv
până mintea îi spune:
Cere-mi tu astăzi 
orice vei vrea...
Dar gândul îi cere,
tăindu-l, să-i dea
doar strigătul Cerului
din inima mea....

Morala:
dacă nu tai lumea din lăuntrul tău
va tăia ea din tine
Împărăția lui Dumnezeu.



marți, 28 august 2018

Dorul lui Hristos

Uneori, în nebunia mea, îmi închipui că-mi pot explica pentru ce Hristos Dumnezeu este atât de dornic de mari păcătoși pocăiți. Pentru că e sătul și sastisit de aprinzători de lumânări, de miorlăite, de zâmbete cucernice, de mătănii și de plătitori de sărindare.(Așa cum a fost o vreme când I s-a făcut lehamite de țapi și de sânge de tauri.) Îi e dor de caractere puternice și de oameni adevărați: de un prigonitor ca Pavel, de un ucigaș neînfricat ca Moise Arapul, de o curvă din pasiune ca Maria Egipteanca, de un desfrânat semeț ca Augustin, de o stricată slobodă la gură ca Fotima. Se bucură că va avea cu cine sta și El de vorbă, acolo în Rai, ca de la om la om.”(N. Steinhardt)

Cafeaua cu lapte duhovnicesc: A CUI E VIAȚA TA?

Când la întâlnirea cu orbul din naștere, apostolii l-au întrebat despre cauza orbirii acelui om, Iisus a răspuns: ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”(IOAN 9, 3)

Dar acesta nu e un cuvânt doar despre orb, ci despre tot omul, căci tot omul, chiar și cel care n-are nici un beteșug, a fost zidit ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu; căci lucrarea lui Dumnezeu este adevărata viață a omului, așa cum slava lui Dumnezeu, este adevărata lui lume.
Dar, ca omul sănătos fizic să ajungă la conștiința aceasta, că viața lui e lucrarea lui Dumnezeu, Ziditorul său îi dă uneori un beteșug ce nu poate fi vindecat decât de El, vindecare ce va pune început revelației acelui om asupra adevăratei sale vieți.

Omul nu are viață în sine: viața lui este o lucrare, fie a lui Dumnezeu, fie a vrăjmașului diavol. Când Iisus vorbește despre lumina din noi, oamenii acestei lumi, care este un întuneric și care ne conduce la întunericul și mai adânc al iadului, vorbește despre viața omului ca lucrare a diavolului, cel care se dă pe sine drept înger de lumină și lucrarea lui, drept viață a omului.

Orice om care nu vede în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, o evidență, este, în întregime, orb: nu doar cu ochii, ci cu toată ființa lui. Iar, viața lui e un drum clătinat de om beat sau o alergare accelerată de sportiv, ca la omul de carieră de azi, către prăpasta iadului.

Dar, dovada că cineva chiar vede cine este Iisus e luminiscența feței și a vieții lui. Sufletul unui astfel de om e o fereastră prin care Dumnezeu ne privește și ne luminează sufletele...


UN CRITERIU SIMPLU

Pentru ca noi, monahii, să ne cercetăm pe noi înșine dacă suntem cum trebuie, o oglindă foarte frumoasă și simplă este slujba tunderii noastre monahale...
Iar pentru voi, mirenii, un lucru simplu care poate să vă încredințeze că viața voastră zilnică curge în Hristos și este bineplăcută lui Dumnezeu: dacă ceea ce faceți vă dă bucurie, pace și o doxologie spontană către Dumnezeu. Dar dacă după orice faptă a voastră nu veți putea spune, ”Slavă Ție, Dumnezeule!” atunci fapta voastră este de la cel viclean.
(Gheron EMILIANOS SIMONOPETRITUL)


luni, 27 august 2018

hotar

sfârșit de gând și început
de har:
în inimă e-o piatră
de hotar.


cafeaua care aduce dimineața

M-am trezit din somnul trupului și aștept
dimineața sufletului....

Aștept lumina care mă va scoate
nu din noaptea acestei lumi
ci doar din bezna murdăriei
și răutății ei....

Și sufletul soarbe din Evanghelie,
cafeaua sufletului,
Numele lui Iisus

precum cerul soarbe
soarele
din adâncul mării

și crucea
lumina Învierii
din
adâncul suferinței...




duminică, 26 august 2018

Evanghelia

nu te uita la arcul său copilăresc,
nici la săgeată
cât de puternic este el
și ea
cât e de dreaptă,

ci tu privește mai curând
spre ținta
spre care a zvâcnit și se
îndreaptă...

o linie, un punct...
apoi și mai puțin rămâne
din cuvânt,
adică
din săgeată...
dar,
tot mai viu, mai lămurit,
tot mai aproape și mai
de dorit

e Cel

spre care inima
ți-o poartă...



sâmbătă, 25 august 2018

”Dacă Evanghelia nu mi-a grăit...”

”Dacă Evanghelia nu mi-a grăit 
înseamnă că Liturghia mă va lăsa 
cu desăvârșire neschimbat.”
(Arh.Emilianos Simonopetritul -Tâlcuiri la Sfintele Slujbe)

Prin Liturghie Hristos îi hrănește pe cei ce-L urmează; la fiecare Liturghie dă hrană pentru o nouă etapă a călătoriei Bisericii spre Slavă. Dar, harta întregii călătorii este în Evanghelie și cea a fiecărei etape de drum, în pericopa evanghelică a Slujbei. La fiecare Liturghie, Hristos dezvăluie Bisericii încă o bucată de drum sau o bătălie (”pericopa”), apoi descifrează harta acesteia și Își însuflețește trupele cu credința și curajul iubirii Lui (”tâlcuire”); iar înainte de confruntare Își hrănește soldații cu Trupul și Sângele Său ca să aibă puterea de a înainta și birui. 
Absența Evangheliei din conștiința credincioșilor duce la denaturarea întregii vieți de credință. Fără Evanghelie pierdem conștiința bisericească: fiecare rămâne la calea sa, continuă să rătăcească pe calea lui așa cum se plângea Dumnezeu prin proorocul Isaia(cap.53) continuă să mergă spre scopul său și după mintea lui, DAR CU AJUTORUL SFINTELOR TAINE! Un păgânism cu mijloace creștine, o blasfemie!
Pe când aceste Taine au fost date ca să-i adune pe cei risipiți pe căile lor, pe Calea lui Dumnezeu. Pe cei care mergeau spre împlinirea dorințelor lor, spre dorința lui Dumnezeu.
Fără Evanghelie rămânem la un egoism creștin: la mântuirea mea, la îndreptarea mea, la virtuțile mele, la evlavia mea, la desăvârșirea mea...
Dar, din toate acestea nu există în fapt decât închipuirea mea. Evanghelia, planul lui Dumnezeu, nu are nimic în comun cu egoismul. Căci despre aceasta vorbește Arhm. Emilianos, că Liturghia fără Evanghelie, lasă egoismul, temelia morții noastre veșnice, neatins: nu operează nici o schimbare la nivelul temeliei, ci numai la cel al aparențelor. Rămânem la un egoism de rit ortodox! Nu se schimbă nimic real în chipul nostru, ne desăvârșim, inevitabil, doar masca!

A FI ORTODOX ÎNSEAMNĂ A DESCOPERI CĂ VIAȚA TUTUROR ESTE ÎN LĂUNTRUL FIECĂRUIA, CĂ NU EXISTĂ VIEȚI, CI O SINGURĂ VIAȚĂ ȘI NUMELE EI ESTE MILA LUI DUMNEZEU sau HARUL( de aceea Duhul Sfânt ne dezvăluie, cu glasul lui David, că ”mai bună este mila Ta decât viețile (noastre)”, în psalmul 68)
CINE CHEAMĂ NUMELE LUI HRISTOS, CHEAMĂ VIAȚA VEȘNICĂ, VIAȚA TUTUROR, ÎN LOCUL PROPRIEI VIEȚI, CARE NU EXISTĂ DECÂT ÎN ÎNCHIPUIREA NĂSCUTĂ DIN PĂCAT.
ȘI NU SUNTEM UNIȚI DECÂT PRIN ACEASTĂ UNICĂ VIAȚĂ REALĂ. ORICE ALTĂ LUCRARE DE UNIRE, ALTA DECÂT LUCRAREA LĂUNTRICĂ DE IMPROPIERE A UNICEI VIEȚI VEȘNICE, ESTE ARTIFICIALĂ ȘI VA DA NAȘTERE, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, LA TENSIUNI ȘI CONFLICTE. (Aceste mijloace artificale de creare a unei ”vieți” sau ”unități” creștine provin toate din sfera psihologiei care, așa cum se plângea chiar Arhm. Emilianos, operează în biserici și mănăstiri ”înlocuirea ascetismului cu activismul”, ca una din cauzele esențiale ale decadenței Ortodoxiei contemporane)

Dar, această viață unică și modul de însușire a ei sunt descrise în Evanghelie, și fără Evanghelie nici nu știm că există... Și fără dialogul cu Evanghelia, nu se naște și nu se dezvoltă în noi conștiința acestei vieți, SETEA ȘI FOAMEA DE EA...
Sete și foame fără de care rămânem morți...

vineri, 24 august 2018

dragostea mea

dragostea mea?!
privind-o
nimeni
nu i-ar spune
așa...

dar e totuși dragoste
știu sigur
pentru că niciodată nu cere
ceva pentru ea...

și are doar
o singură
putere:

să cheme din Ceruri
dragostea Ta...

miercuri, 22 august 2018

Omul de pe Cruce, Steagul libertății noastre

A orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec.(IOAN 12,40)


De două milenii Hristos stă răstignit în fața lumii, în toată goliciunea iubirii Sale și puțini sunt cei care au ochi de văzut și inimă de priceput.
Hristos stă pe Cruce ca o rachetă pe rampa de lansare, gata să plece din adâncul întunericului în deplinătatea luminii, de la moarte la viață, de la deznădejde la fericire, cu sufletul ai cărui ochi văd și a cărui inimă, înțelege: că Dumnezeu a venit pe pământ ca să-i arate dragostea Sa dumnezeiască ca de la om la om, să-l îmbrățișeze cu ea, atât de real, de uman și de tare, încât să-l trezească din somnul mortal în care e prins sufletul său.

Ce să vedem cu ochii și ce să înțeleagem cu inima, privind la Omul de pe Cruce?
Răspunde Dumnezeu prin ISAIA, proorocul, ca un glas din adâncul conștiinței și istoriei noastre:
Că Omul de pe Cruce, ”a luat asupră-și durerile noastre și cu suferințele noastre s-a împovărat.... Că e străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre, că a fost pedepsit pentru mântuirea noastră ...”
De ce?
Pentru că ”toți umblam rătăciți ca niște oi, fiecare pe calea noastră, și Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor”...
Da! Toți suntem oi, nu oameni. Și fără Omul de pe Cruce suntem osândiți să rămânem oi, să nu devenim niciodată oameni.
Căci am devenit oi când am ascultat glasul care ne-a orbit ochii și ne-a împietrit inima și ne-a pus pe calea către moarte și ne mână din spate ca pe niște animale. Și ne șoptește neîncetat, cu șoapte otrăvite care ne țin sufletele în patru labe, cu mintea oarbă și inima împietrită, cu capul plecat să vadă numai țărâna, că suntem animale, doar niște animale și nimic mai mult. Orice om care n-a devenit o oaie perfectă, poate vedea că diavolul este păstorul său și-l mână, cu parul suferinței sau cu bucățelele de zahăr ale plăcerii, către abator...

În Omul de pe Cruce Dumnezeu s-a făcut Miel și ne-a luat locul sub ghiara și în colții diavolului și s-a lăsat, ÎN LOCUL NOSTRU, batjocorit și ucis: pentru ca noi, eliberați, să redevenim oameni. Să ne ridicăm frunțile, să vedem Cerul și să înțelegem cu inima, cine suntem și care este adevărata noastră viață...
Hristos stă pe Cruce ca o rachetă pe rampa de lansare. Ne așteaptă. Să ne ducă sufletele, de la viața de oaie, la viața de om. 
Pentru că Omul de pe Cruce este singurul om care ispitit, vândut, lovit, batjocorit și ucis de diavol, a rămas om.
Și nimeni, niciodată, nu va deveni om și nu va rămâne om, fără El....

Astăzi, asistăm la ultima batjocură a diavolului: a dat oilor Drepturile Omului. Și vedem o lume de oi care înnebunesc exercitând drepturile Omului...
Dar și azi, Omul de pe Cruce rămâne salvarea noastră, izbăvindu-ne din această ultimă minciună înnebunitoare...
Evanghelia este cartea noastră de identitate. Doar cu ea putem trece, pe la Cruce, unde flutură Steagul libertății noastre, granița dintre animalitate și umanitate, dintre nebunie și viață....

Şi în vremea aceea, Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare...(isaia 11, 10)


marți, 21 august 2018

SUNTEM CEEA CE CREDEM DESPRE HRISTOS (meditație la Evanghelia cu tânărul bogat)

Nu averea, ci necunoașterea Domnului Iisus Hristos, l-a despărțit pe tânărul bogat de viața veșnică. Nu poți renunța la ce e al tău decât pentru ceva mai prețios; nu te desparți de tine însuți și de tot ce reprezintă asta în lume decât pentru ceva sau cineva mai important decât tot ceea ce ai sau ești tu. 

Tânărul bogat a venit la Iisus Hristos ca la un învățător. Și a primit un răspuns.
Așa cum cei care au venit la El ca la un exorcist au primit eliberarea de diavoli.
Și precum cei care au venit la El ca la un vindecător au primit izbăvirea de boli și neputințe.
Dar cine a venit la El ca la Dumnezeu, a primit de la El Totul.

Tânărul bogat nu a crezut că Iisus este Dumnezeu. Dacă ar fi crezut asta, nu l-ar mai fi întrebat doar despre viața veșnică, așa cum faci cu un învățător; ci, pur și simplu I-ar fi cerut-o, pentru că așa se face cu Dumnezeu.
Dumnezeu are viața veșnică și o dă oamenilor prin Omul Iisus Hristos. Și cine crede că Iisus are viața veșnică și o dă oricui o dorește, acela o cere. Și cine crede în bunătatea pe care El a arătat-o tuturor celor care L-au întâlnit, o cere până o primește, până începe să guste cu inima din ea...
Și când gustă din viața veșnică, începe să disprețuiască și să urască viața lui. Apoi, pe cel vinovat de această viață mortală: eu-l său. Iar aceasta e o ură care face loc vieții, nu depresiei. Căci depresia vine din credința în ceea ce-ți spune diavolul cu vocea eu-lui tău și cu puterea păcatelor tale. Iar viața veșnică vine când Îl chemi pe Iisus. Iar El, venind, îl scoate pe diavol și-ți iartă păcatele....

Dacă tânărul bogat ar fi gustat din viața veșnică, din viața pe care o dă Iisus, s-ar fi scârbit de toată averea lui materială și religioasă, de toate bogățiile, cunoștințele și virtuțile lui. Ar fi fugit de ele ca de moarte.
Nu și-ar mai fi dorit decât să fie cu Iisus. N-ar mai fi cerut decât ca Iisus să fie eu-l și viața lui.

Și acesta nu e semnul unei vocații monahale, ci al vocației creștine în general. E semnul nemincinos, ne-trucat, că cineva chiar a crezut că Iisus este Dumnezeu.




luni, 20 august 2018

două vieți

am văzut odată un om
străbătând înot marea
gândurilor:

pe unul din brațele lui scria
Doamne Iisuse Hristoase
și pe celălalt
miluiește-mă...

singurul țărm al acestei mări
e în adâncul inimii
și omul pe care-l priveam se tot micșora
în zarea aceea....

ceilalți oameni
trebăluiau pe fundul mării
ducând obișnuita viață de înecat:

sufletul ca un hoit
care se tot
umflă
cu gânduri....

tristețea lui Dumnezeu

biserica e singura cârciumă
(făcută de Dumnezeu 
ca să ne îmbătăm
de dragostea Lui)

plină de oameni
treji...

sâmbătă, 18 august 2018

frați în Hristos

frați în Hristos sunt cei
care caută împreună
Împărăția lui Dumnezeu

și cu tot ce spun și ce fac
trag neîncetat
inima celuilalt

spre ea...

cărarea

numai pe cărarea îngustă și strâmtă
a Evangheliei
mintea ta poate ieși
din
mintea
diavolului.....

iar mintea omului poate păși
pe această cărare
doar cu Numele
lui Iisus...

vineri, 17 august 2018

cântecul edecarilor














Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine...(MATEI 11,29)

Liturghia curge și în lăuntrul tău
când începi să auzi în inimă
cântecul edecarilor

cu care Hristos trage
biserica
de pe pământ în Cer....

Sfânta Împărtășanie
e
hrana lor

împărțită cu noi
ca să trezească și-n sufletele noastre
foamea
de
jug......


calea către ziuă

inimile rugătorilor
sunt stele
aprinse
în lăuntrul
tuturor
oamenilor....

cu cât mai arzător cheamă ei
Numele lui Iisus
cu atât noaptea
din lăuntrul
tuturor oamenilor
e mai
senină

și
calea către ziuă
mai
vădită...

joi, 16 august 2018

filocalie

în Biserică
precum
în vii și livezi,
când
în inimă
precum
în rod:

lumina
se preschimbă
în dulceață.


marți, 14 august 2018

totul sau nimic

cine nu dorește desăvârșirea
nu-L dorește pe Hristos: El este
desăvârșirea noastră.

în Biserică
mai puțin decât totul
este
nimic.

duminică, 12 august 2018

colacul de salvare

Hristos ne-a dăruit
singurul colac de salvare
pe care moartea nu-l poate
scufunda:

cel alcătuit din oameni
îmbrățișați în
Numele Lui...

dar îmbrățișați în Numele lui Hristos
sunt doar cei care
s-au îmbrățișat unii pe alții
cu mâinile
lui Dumnezeu...

pentru că mâinile noastre
și ale trupului și ale sufletului
nu știu
decât
să răstignească....

școala vieții veșnice

trebuie să învăț să respir
aerul Împărăției

să umblu pe străzile ei
să deprind manierele
și să vorbesc 
limba de acolo...
toate acestea sunt în Evanghelie
și se învață de la 
Hristos...

și El îmi tot spune 
să mă grăbesc:

potopul de beznă al morții nu trebuie 
să-mi găsească duhul
aici...

sâmbătă, 11 august 2018

suvenir

(din parcul în care lumina se plimbă prin oameni)

liniștea aceea albă
care
când trece prin tine
se-ngălbenește
puțin...

clipă
cu gust
de miere luminoasă
rămas
din ceaiul
de pelin....





vineri, 10 august 2018

dragoste adevărată

numai un om îndrăgostit
de mântuirea celuilalt
îl iubește cu
adevărat...

pe când oamenii îndrăgostiți de 
oameni
ucid mântuirea celuilalt
luând locul lui Dumnezeu
în inima lui...

vineri

postul
e pustiul prin care
sufletul trece
de la foamea de lume
la foamea de
Împărăția Cerurilor...

de ce am nevoie de Iisus

Iisus a venit
ca să-l împace pe om,
pe fiecare din noi,
cu
propria lui viață...

căci fericirea nu e în om
nici în viața lui
ci în Dragostea
care îi leagă...


viața veșnică

toate clipele viețiii noastre sunt
clipe ale morții
așa cum toate secundele clepsidrei sunt
fire de nisip în cădere...

Iisus transformă
clepsidrele în inimi

și viața într-un
timp care ne iubește

din ce în ce în ce
mai mult...

Evanghelia

Evanghelia ne vorbește despre

un ochi căzut
în
adâncul inimii

pe care Iisus îl ridică 
înapoi în orbită 

cu tot cu

adâncul inimii....

joi, 9 august 2018

Aduceți-L la Mine! - gânduri pe marginea unei Evanghelii care mă urmărește. Și mă urmărește strigând!!!

O neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? ADUCEȚI-L LA MINE.(Matei 17, 17)

Să vii de pe Tabor, din Cer, din Lumină și să intri în cearta de precupețe ale teologiei dintre ucenici și cărturari (boală cărturărească) asta sigur doare până în măduva sufletului!
Noi de ce n-am putut să-l scoatem? întreabă ucenicii.
Și Domnul Iisus, cu smerenia Lui plină de dumnezeiască gingășie, le spune: aveți puțină credință, adică o credință care n-ajunge până la Mine, o credință care nu vă duce MINTEA în INIMĂ până la Mine, ci doar până la voi. Căci M-ați întrebat de ce VOI nu l-ați putut scoate! De parcă VOI ați putut sau ați putea vreodată să faceți asta! CREDINȚA CEA ADEVĂRATĂ E CEA CARE ADUCE LA MINE!
Iar vindecarea de puțina credință se face cu rugăciune și cu post. Căci acestea deblochează drumul minții spre adâncul inimii, unde este Împărăția lui Dumnezeu, adică Hristos. ”Iar eu, când mă supărau ei (dracii), m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce.”(Ps 34,12)

Ce puțină credință adevărată este și azi în Ortodoxie! Adică, ce puțină credință care să ducă la El, nu la noi, binecredincioșii! Ce puțină credință care să ducă mintea în inimă până la Împărăție, până la Tabor, și nu până la sinele nostru ”ortodox”! Ce mult egoism ortodox, ce bogăție de suficiență drept-măritoare, și ce puțină credință vie, capabilă să ducă pe aproapele, din lume până la Împărăție, în inima creștinului! Adică, ce puțină dragoste de Hristos e în credința noastră în El! Pe când în credința Lui, credința care leagă de Cer nu de pământ, de Raiul Ceresc nu de cel pământesc, e atâta iubire dumnezeiască de oameni!

IUBIREA LUI HRISTOS SCOATE DRACII, PE CÂND IUBIREA NOASTRĂ STĂ DE VORBĂ, CĂRTURĂREȘTE, CU EI!

Într-adevăr: Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?(Luca 18,8)
Adică, credință care să ducă până la El, la Hristosul slăvit, nu până la noi, la ucenici. CREDINȚĂ CARE SĂ CAUTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR și NU LUMEA CREȘTINĂ!
După cum au profețit Părinții și după cum merg lucrurile azi, nu cred că va mai găsi. Decât credința noastră, care, neputând scoate dracii, ne face să cădem la o înțelegere ”ortodoxă” cu ei.
Cum am făcut în comunismul roșu. Și cum facem și acum, în comunismul albastru, ce ne va integra rapid în comunismul-curcubeu, care în numele ”toleranței, diversității și drepturilor omului” este gata să-L dea în judecată pe Hristos pentru că a distrus identitatea de lunatic a tânărului posedat, considerată în democrație, alături de toate celelalte tipuri de posesie demonică, normală...
Pentru noi, ucenicii Lui corect-politici de azi, ce stăm la discuții cărturărești cu oameni care au nevoie doar de o cât mai urgentă exorcizare, Domnul Hristos are următorul mesaj:
O neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? 

Imagini pentru hieronymus bosch crucifixion

marți, 7 august 2018

un copil care și-a găsit copilăria

un șotron desenat de
Evanghelie pe asfaltul timpului
pe care inima începe să țopăie desculță
rostind Numele lui Iisus:

sărituri tot mai înalte
căderi tot mai line

învățarea unui nou mers:

cel al sufletului....

Imagini pentru calugar descult

vineri, 3 august 2018

un copil în așteptarea copilăriei

când aveam vreo cinci ani
tata m-a lăsat singur pe peronul unei gări
spunându-mi că vine imediat...

acum am cincizeci
și mă simt în biserici
ca pe acel peron:

un copil în așteptarea
copilăriei
care începe și se sfârșește
odată
cu prezența sau absența
Tatălui său...

Fotografie:

ultimul om nou

un prieten mi-a povestit
că atunci când era copil și rămânea cu privirea în gol
bunica lui îi spunea
să nu-l mai privească pe dracu în fund...

acum lumea e plină de ecrane
la care oamenii se antrenează
și învață continuu
să-l priveasc pe dracu în fund
cât mai adânc cu putință...

iar produsul final al acestei ocupații progresiste
e acel om nou al societății globale
în ochii căruia dacă te uiți
privești
în fundul diavolului....

vie Împărăția Ta

a chema un Nume
până devine o
Prezență.

apoi
a chema acea Prezență
până devine
o lume..


baladă

Imagine similară

îmi aduc aminte cu o nesfârșită tristețe
de tinerii aceia ca niște sfinți ratați
numiți hippies
predicând drogați pe muzică rock
faceți amor, nu război

pentru că în laboratoarele secrete ale armatei
care le furnizaseră drogurile
amorul fusese transformat
în cea mai teribilă armă...

de aproape un secol suntem
în al treilea război mondial
și sute de milioane de soldați au murit
gazați sfârtecați arși
în inimile taților și în uterele mamelor
fără ca un singur urlet de groază
sau o singură picătură de sânge 
din acest măcel planetar
să răzbată în lumea văzută....

doar 
ochii tot mai goi ai părinților
transformați în vitrine mobilate 
de televizoare

doar  
deficitul tot mai mare
de inocență
din viața oamenilor

doar 
această planetă care se transformă
într-o hârcă
ce se învârte în Univers
tot mai departe de restul
ființei sale...

singura ieșire din acest război
este dragostea lui Iisus Hristos
steagul ei, Crucea, 
înfipt în inima amorului
până se stinge și ultimul
zvâcnet al morții
în ea....

numai copiii care sunt lăsați să vină la Hristos
se mai întorc de pe front
cu puterea de a-și elibera părinții
din temnițele Revoluției Sexuale...

iar la El ajung în siguranță
doar dacă sunt așezați cu inima
în brațele 
Maicii Domnului
sau
la biserică sunt duși 
ca să fie luați 
de mână 
de Sfinți...

Imagini pentru orthodox children saints


joi, 2 august 2018

BREAK NEWS: Se deschide următoarea bandă pe ”Autostrada Curcubeului” care leagă lumea de iad. Copiii vor putea fi duși mai ușor și mai repede în Infern.


PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE de DUMNEZEU
mântuiește-ne de această
”iubire”
și roagă-L pe Fiul Tău să ne izbăvească
de cel care a adus-o pe pământ!


Cetățenii Fake-lui

Oksana Şaciko, cofondatoare şi fostă membră a grupului feminist ucrainean Femen, s-a sinucis în apartamentul său din Paris, la vârsta de 31 de ani, a anunţat, într-o declaraţie pentru AFP, Inna Şevcenko, actuala lideră a organizaţiei.                                                                                                                       În scrisoarea sa de adio, tânăra scrie: „Totul este un Fake!”

În toate fotografiile pe care le-am văzut cu Oksana Șaciko, ochii ei sunt îndreptați spre cineva. Nu spre obiectivul aparatului de fotografiat, nici spre cineva din lumea reală. Căci obiectul sau ființa privită se reflectă pe retină, iar ochii Oksanei sunt goi....
Ci spre cel care a învățat-o că femeia adulteră din Evanghelie nu trebuie să apuce iertarea lui Hristos, ci una  din pietrele pe care le-a smuls cuvântul Lui mântuitor din mâinile bărbaților care doreau s-o ucidă; spre cel care a învățat-o să-i acopere Maicii Domnului fața cu un văl islamic, ca să nu se vadă chipul adevărat, împlinit, dumnezeiesc al femeii. Tocmai chipul pe care, în adâncul inimii, orice fată îl caută toată viața....
Spre cel care azi, din marșul cameleonic al Revoluției Franceze (marșul lui prin istoria modernă și contemporană) a renunțat (deocamdată) la armamentul convențional, pistoale și săbii, și a transformat în rachete atomice sânii goi ai prostituatei din fruntea revoluționarilor, căci aceștia pot arunca cel mai plăcut în aer, mințile oamenilor.....


Spre cel care a sedus-o și a înrolat-o în armata Revoluției Sexuale, transformând-o în soldat al politizării intimității.
Spre cel la care s-a dus, sinucigându-se...

Însă, om fiind, Oksana n-a putut pleca fără să ne spună adevărul: 
REVOLUȚIA SEXUALĂ
e o mașinărie ideologică ce are menirea de a transforma fiecare ființă umană de azi într-un cetățean al Fake-ului, într-un prizonier veșnic al Deșertăciunii, al Nimicului!
Într-un sinucigaș absolut.


în fiecare dimineață

În fiecare dimineață găsesc viața și moartea așteptându-mă în cameră: viața, în icoană și moartea, în oglindă...