luni, 30 iulie 2018

”CINE N-ARE IUBIRE PENTRU HRISTOS E OARE ÎNTR-ADEVĂR OM?”

”Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi(1 Ioan 4, 19). E răspunsul la întrebarea: De ce Îl iubim pe Hristos? Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Cum? Întru aceea că pentru noi și în locul nostru a biruit moartea, păcatul și pe diavol, întru aceea că ne-a dăruit nemurirea și viața veșnică. Aceasta este singura iubire adevărată; toate celelalte iubiri nu sunt adevărate decât în măsura în care își au obârșia în această iubire, în măsura în care sunt precum aceasta. Iubirea noastră de Hristos este răspunsul firesc la iubirea de om a lui Hristos; nici o iubire de pe pământ nu e atât de justificată și îndreptățită ca iubirea noastră pentru Hristos. Cine n-are iubire pentru Hristos e oare într-adevăr om? Mai rămâne om? E semn că ceva s-a stricat înlăuntrul lui. Ceea ce are el mai de preț, mai înalt, mai omenesc, ceea ce l-a făcut să fie om, a degenerat în ceva hidos, în ceva monstruos, pecetluit în întregime cu un fel de pecete a răului, a diavolescului - ceva în care se găsește întreg iadul și moartea. Acum ni se limpezesc aceste ciudate cuvinte ale Apostolului cel mare: Dacă cineva nu iubește pe Domnul, să fie anatema!(1Cor.16,22). Căci în afara iubirii față de Dumnezeul-om nu este binecuvântare pentru ființa omenească, nu e pace, nu e bucurie, nu e Adevăr, nu e Dreptate, nu e Nemurire, nu e Veșnicie, nu e Rai, nu e Sfințenie.”( SF. IUSTIN POPOVICI)


trăind pe o scară


Atunci când se ivește o criză, Hristos ne îmbie să o depășim urcând încă o treaptă pe Scara iubirii Lui; vrăjmașul, în schimb, ne sugerează să ieșim din ea coborând, venind mai cu ”picioarele pe pământ”, devenind mai ”lucizi”, mai ”realiști” și ”pragmatici”, insinuând subtil în spatele acestui îndemn ”prietenesc” că tocmai din cauza asta am intrat în criză, pentru că, încercând să ne purtăm creștinește, am fost cumva cam prea ”idealiști”...
Ni se oferă, din fiecare parte, soluția smereniei. Dar, smerenia diavolului e ”în jos”, de aceea în-josește. Acceptând-o, umilindu-te ”în jos”, te trezești plin de o revoltă și-o mâhnire pe care nu le aveai! 
Pe când smerenia care vine de la Hristos spune:”Sus inimile!” Și, da, ceva este aruncat jos, la pământ, pentru ca inimile să se înalte. Ce anume, putem înțelege dintr-un cuvânt al Sf. Ap. Pavel către creștinii din Corint care aveau neînțelegeri între ei și se judecau la tribunalele lumești. După ce îi mustră pentru asta și îi sfătuiește să-și rezolve neînțelegerile în Biserică prin judecata preoților, Apostolul adaugă: Dar, de ce nu suportați, mai degrabă, paguba?” Această faptă este echivalentul aruncării peste bord a sacilor de nisip din nacela unui balon, atunci când pilotul vrea să mai câștige înălțime... Ca inima să ajungă în Cer trebuie aruncat afară pământul din ea. 
Noi urcăm o treaptă pe Scara Iubirii când Hristos mai coboară o treaptă în adâncul inimii noastre.
Și El o coboară săpând și aruncând afară din noi ”pământul”, dorința, gândirea și simțirea lumească: ca să facă loc Cerului ce vine în noi, odată și numai odată, cu Hristos....
Cu sufletele toți trăim pe o scară, pe Scara iubirii lui Dumnezeu. Toți suntem homleși. Trăim plimbându-ne neliniștiți pe această Scară așezată între Cer și Abis, confundând-o cu podeaua unei case unde nu ne putem hotărâ cum să așezăm mobila..... Numai că e o podea care, cu vremea, se înclină tot mai mult... 
În Biserică sunt oamenii cărora Hristos le-a deschis ochii să vadă că trăiesc pe o Scară. Și să mai vadă că treptele sunt și se pot urca, în și prin lăuntrul lor. Și care, ținându-se de mâini, au început să urce:
coborându-L pe Hristos tot mai adânc în inimile lor.....

Priviți de departe creștinii par oamenii răstigniți. Dar, de aproape, de foarte aproape, poți vedea că mâinile lor întinse nu sunt pironite pe lemn, ci pe palmele deschise ale fraților și surorilor de lângă ei....
Oricâte dureri ne-ar produce zbaterile celor de lângă noi, să nu ne smulgem mâinile din această răstignire. Hristos ne vrea pe toți.
Și, prin crizele vieții noastre, Hristos se luptă cu inimile noastre: ca să-i poată dori pe toți cu inima fiecăruia dintre noi....

duminică, 29 iulie 2018

SINGURA IUBIRE NEMINCINOASĂ de OM

”În toată persoana Lui, Hristos reprezintă și este adevărata iubire față de om - de aceea se numește ”singurul Prieten al omului” și ”Dumnezeul iubirii de oameni” - . Căci în aceasta stă dragostea: în a milui pe păcătos și a înfiera păcatul; în a mântui pe păcătos și a desființa păcatul; a distinge păcatul de om, pentru a putea să-l miluiești pe om și să condamni păcatul, - în aceasta stă singura iubire nemincinoasă de om.
(Sf. Iustin Popovici)

ultimul cuvânt

Cer, din toată inima, din tot cugetul, din toată puterea, iertare tuturor și pentru tot. Domnul Iisus Hristos e tot ce ne trebuie. Doresc sincer tuturor ceea ce îmi doresc mie: să Îl cunoască pe El și puterea învierii Lui. 
Din tot ce am scris să rămână Hristos. Sau nimic.

sâmbătă, 28 iulie 2018

lansarea în sațiu

Tâlharul ce bun
s-a dus în Rai cu racheta
pentru că nu mai vroia să trăiască
ci
să se mântuiască...

cât omul se mai ține cu inima de lumea asta
Dumnezeu nu-i aprinde duhul,
motorul de rachetă al sufletului,
tocmai ca focul menit să ardă distanța
dintre om și Dumnezeu
să n-o mistuie pe cea
dintre om și
demon....

singura rampă de lansare spre Rai,
unde sufletul este desprins de dorința de a trăi și
aprins de dorința de a se mântui,
este
Crucea...

și, vă rog,
nu fugiți de ea! căci dacă o priviți cu atenție
veți vedea
că omul care vrea să se mântuiască
e mai viu
decât omul
care vrea să trăiască....



impresie de pelerinaj

Ortodoxia de azi
îmi dă impresia
de arcă transformată
în iacht...

adică din
ceva construit pentru mântuire,
în ceva construit
pentru
plăcere...


dragoste frățească

răul a intrat și intră în lume prin inima omului.
și această intrare nu poate fi închisă decât de
Domnul Iisus.

să-L chemăm deci pe Domnul Iisus
să închidă în noi
porțile iadului
și
iertându-ne
să le deschidă
pe cele ale Raiului...

și cu Evanghelia Lui să ne îmbărbătăm
mereu
unii pe alții
să facem asta...

milă

Numele Domnului Iisus vrea să-mi scoată inima
din lume
precum îngerii care-l grăbeau pe Lot
să iasă din Sodoma...

inventar

în mintea mea nimic bun
afară de amintirea
Domnului Iisus

în inima mea nimic bun
afară de
Numele Domnului Iisus

în trupul meu nimic bun
afară de
răstignirea Domnului Iisus

în sufletul meu nimic bun
afară de
învierea Domnului Iisus...

eu sunt nimicul din care
Domnul Iisus face Împărăția Cerurilor
ori din care
diavolii
fac lumea.....

joi, 26 iulie 2018

viu sau mort

creștinul viu nu poate trăi în lume
nu poate respira aici
el are nevoie de Împărăția lui Dumnezeu ca de
aer

pe când creștinul mort
se simte bine în lume
și consideră Biserica doar un aparat
de aer condiționat
care răcorește și parfumează duhoarea morală a lumii
până pare aer curat.....

creștinul viu renunță la orice 
chiar și la viață
dacă e murdară

pe când creștinul mort
nu e interesat de mizeria morală
ci numai de gradul ei de 
confort....



miercuri, 25 iulie 2018

licheaua ortodoxă

Am scris acest articol pentru mine, acum câteva săptămâni, la mânie... Dar, citindu-l unui prieten, acesta m-a rugat să-l public... Pentru suferința pe care LICHEAUA ORTODOXĂ i-a produs-o și i-o produce constant am dat curs rugăminții sale....

Toți cei care își încep viața duhovnicească disprețuind legea lui Dumnezeu, în cele din urmă eșuează în cele ale credinței.(Păr. Sofronie Saharov)

Am cunoscut acest tip de credincios. Genul care vine la Ortodoxie ca la Yoga, pentru ”spiritualitate”, care nu caută IERTAREA PĂCATELOR, ci un fel de gnoză care să-i ofere acces la ”tainele” ce-l pot face mai interesant decât este. Pe unul ca acesta Ortodoxia îl scoate, temporar cel mai ades, din plictiseală, nu din PĂCAT. Îl mântuiește dintr-o ”criză a sinelui”, nu din iadul de aici al păcatelor sale și din cel de dincolo (pe care îl simți în cel de aici) al osândei veșnice.... Vine la Ortodoxie pentru a se mântui de mediocritatea vieții sau a sa personală, nu de legiunea de duhuri rele care îi devorează sufletul cu propria dorință de ”dezvoltare personală”....
Genul de personalitate căreia îi repugnă morala, de vampir energetic și informațional care știe să evite țărușul pe care Legea i-l poate înfinge în inimă ca să simtă realitatea infernală a Păcatului. La acesta duhovnicia e arta de a evita suferința și, bineînțeles, Legea, ca izvor de suferință morală.
E genul stupefiant de lichea ortodoxă, unsă cu citate și pelerinaje, cu toate alifiile culturii ortodoxe, pe care le frecventează doar ca să-și perfecționeze arta de a evita ”criza morală”, doar pentru a-și înbunătăți ”stima de sine” și cu resursele Ortodoxiei.
Un mormânt văruit care știe să fugă elegant, cu mișcări liturgice, de hârlețul Legii: mortul duhovnicesc rămâne îngropat în sine iar HARUL e stins ca putere de înviere morală în zeama culturii spirituale și transformat în var lavabil, căreia i se poate oricând înnoi strălucirea dacă e frecat bine cu un citat din Sfinții Părinți.
Acesta e genul de ”credincios” care, fie renunță după un timp la Ortodoxie, fie face facultatea de Teologie și urcă în ierarhia administrativă sau universitară până unde se poate. 
Omul acesta evită ”duhovnicește” criza morală cu care Legea îi poate avaria stima de sine. Și face din duhovnicie, inevitabil, cea mai rafinată și diabolică afirmare de sine. Nu-L suportă pe IISUS și evită, din ”smerenie” să-I pronunțe Numele sau din ”dreaptă-credință”, ca să evite stilul sectar. Silește-l să spună vreo două cuvinte din inima lui despre IISUS și dacă nu evită ”smerit” să o facă, va vorbi despre Mântuitorul mai puțin emoționat decât de ultimul model de telefon mobil.
Își iubește aproapele doar în măsura și în felul în care dă bine la CV și la imaginea publică. Este monstrul pe care l-a creat Psihologia și l-a parașutat în curtea Bisericii ca să scoată sufletul din duhovnici și să saboteze frățietatea cea adevărată a pocăinței.
Pocăință care înseamnă fericita eliberare prin harul Domnului Iisus Hristos din blestemul Legii, din Gulagul păcatului, din infernul moral al unei vieți supuse Păcatului.

Ori disprețuiești Legea ori Legea te face să te disprețuiești și să te urăști, pe tine, omul păcatului, trup al morții, casă a vicleniei și fățărniciei, pui de viperă plin de veninul iadului. Aici hotărăște fiecare soarta propriei conștiințe, dacă îi cedează ”microfonul” ori o reduce la tăcere, îngropând-o în mormântul văruit al  ”vieții duhovnicești”. Până la Judecata de Apoi, desigur.

Tipul acesta de ortodox a creat situația de acum: o duhovnicie de înaltă cugetare, dar paralitică moral. Care face din mirenii ortodocși, contemplativi, iar din călugări, asistenți sociali. 
Bineînțeles că am scris atât de mult și de înverșunat și de moralist despre acest subiect pentru că văd licheaua ortodoxă din mine invitându-mi conștiința să se dea jos de pe crucea morală a vieții.....  Ca să intre împreună în supermarketul ortodoxiei de consum pe care l-a deschis Satana în pangarul Bisericii, să cumpere ceva prafuri duhovnicești, pe care să le trag eu cu creierul pe nas până mă simt sfânt....

Licheaua ortodoxă fuge de durerea morală pe care o provoacă Legea. Dar durerea morală e ciocanul cu care harul dărâmă lumea în inimile creștinilor, adică tocmai zidul dintre suflet și Împărăția lui Dumnezeu. Cei care au simțit și au înțeles asta, nu mai fug din cleștele Legii, ci se lasă mai tare zdrobiți de el, nu mai fug de suferința morală, ci se adâncesc în ea.... până Iadul înghite Lumea din lăuntrul lor, lăsându-i liberi pentru Împărăția lui Dumnezeu....
Și ochii creștinilor de azi sunt îndreptați spre Cer, dar sunt orbi, pentru că inima care privește cu ei e, ca burta blestematului de șarpe, plină de pământ....

duminică, 22 iulie 2018

de ce scriu

oamenii cred că eu
scriu poeme sau eseuri inspirate din Evanghelie
din motive nobile sau înalte
(cineva mi-a spus că scriu frumos
păcat doar că scriu numai despre Hristos)

dar de fapt prieteni
când scriu
sufletul meu se cațără disperat
cu mâinile propriilor cuvinte
pe funia
cuvintelor lui Iisus...

singurul mijloc de a
ieși din tine
pentru că e singura funie
care
nu arde în iad...

sâmbătă, 21 iulie 2018

Cuvinte și chipuri care aduc dimineața în inimă

"Ei, dragostea! 
Dacă ai dragoste, ferice de tine că trăieşti pe faţa pământului, 
şi ai toată speranţa că Dumnezeu te mântuieşte, 
măcar cum ai fi."
( Cuviosul Dionisie de la Colciu)



miercuri, 18 iulie 2018

mâncare de post

mâncarea creștinilor
este voia lui Dumnezeu
de a se face
fiii și ficele
Sale...

dar această voie îi smulge
din voia lumii
făcându-i acesteia
răni adânci...

dar rănile acestea se umplu de Cer
ca gropile pământului
după ploaie....

așa vine Cerul pe pământ.
și fără rănile acestea
nu vine
niciodată....

cafea de trezit din morți

mi-e tot mai limpede că inima mea aparține altui trup
că la fiecare bătaie de fapt
nu încearcă să pună în mișcare trupul meu
ci să să iasă din el și să se întoarcă
în cel din care a căzut....

e ca suflarea unui vulcan noroios:
vine fierbinte și pură
din adâncul Vieții
și tot ce reușește e să încălzească și să
împrăștie noroiul....
asemenea unui cuvânt care pleacă din inimă
ca declarație de dragoste
și iese pe gură
ca scuipat...

simt tot mai dureros că inima bate
încercând să se întoarcă
în trupul ceresc din care
a smuls-o păcatul...
și
că Numele lui Iisus
îi dă
puterea să o facă...

iar dacă nu facem asta
dacă nu întoarcem inima noastră trupului căruia îi aparține de drept,
atunci
o să ne îngropăm unii pe alții până la capăt

în noroiul
cu care ne scuipăm
neîncetat

în numele iubirii....


duminică, 15 iulie 2018

Cuvânt de Aur al părintelui SAVATIE BASTOVOI: Lucrare lăuntrică nu înseamnă o pravilă citită riguros, un post aspru sau îndeplinirea vreunei rânduieli exterioare, ci atenția asupra mișcării sufletești care se îndreaptă asupra aproapelui.


Lucrare lăuntrică nu înseamnă o pravilă citită riguros, un post aspru sau îndeplinirea vreunei rânduieli exterioare, ci atenția asupra mișcării sufletești care se îndreaptă asupra aproapelui. Atunci când aproapele tău devine dușmanul tău în propria imaginație, atunci începe lucrarea lăuntrică de răsturnare a propriei jigniri și întoarcerea ei într-un sentiment de smerenie, de iertare și în cele din urmă de iubire. Omul care are această lucrare lăuntrică va ieși biruitor din orice împrejurare, va fi netulburat în fața jicnirilor, va depăși ușor orice pagubă materială, se va despărți răzând de lucruri sau onoruri trecătoare și va avea întotdeauna puterea unui nou început.  


vineri, 13 iulie 2018

ghid politic

Uniunea Europeană
este o variantă modernă a
Imperiului Roman

în care

creștinii
sunt exterminați
fără să li se atingă trupurile...

nu mai sunt aruncați la fiarele din arene
care să le sfâșie carnea
ci fiarele Revoluției Sexuale
sunt aruncate
în lăuntrul familiilor creștine
ca să le sfâșie dragostea
și
sufletele....

și nu le mai sunt transformate trupurile în torțe vii
care să lumineze străzile
ci străzile Europei sunt transformate în torțe vii
care să ardă sufletele creștinilor
ori de câte ori
ies din casele lor ...

în Uniunea Europeană
creștinilor nu li se mai taie capul
ci li se umflă cu informație
până le explodează mintea...

Uniunea Europeană e Imperiul roman
al unui Nero
care nu mai e poet
ci
om de știință....


cetățenii creștini ai Blasfemiei

Statul e aparatul
la care este conectat
un popor în comă.

De aceea nu vă mirați
că Statul nu se poate ocupa
de viața reală a oamenilor
ci
în numele acesteia 
poate numai să plimbe un popor orb și paralitic,
redus la fiziologie,
dintr-un vis indus, în altul....

Sufletul popoarelor
ca și al persoanelor
intră în comă
când sunt despărțite
de Dumnezeu.

Dacă un popor se unește din nou cu Dumnezeu
Statul dispare.

De aceea
în mod fundamental
Statul este dușmanul de moarte
al lui Dumnezeu
și Îl va asasina oride câte ori
și în orice fel
Se va arăta  
în lume...
ceea ce s-a întâmplat pe Golgota
nu este unul din evenimentele importante ale
istoriei
ci ecuația ei fundamentală...

cel mai nociv
dintre visele induse
este creștinismul de rit corect-politic
în care
Hristos nu moare ca să-i împace
pe oameni cu Dumnezeu
ci cu Statul....


înțelepții acestei lumi înnebunesc. cu mințile noastre.

Familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, 
ea este mai degrabă un produs socio-cultural,
 «o constelaţie de idei, imagini şi terminologii» 
creată şi recreată permanent d
practicile socio-culturale scrie în
Strategia Națională de Educație Parentală....

ceea ce înseamnă că după implementare părinții
vor vedea o mulțime de stele 
verzi apoi albastre
și pe urmă 
în toate celelalte culori ale 
Curcubeului ideologic

pe care Strategia îl pune la sânul mamelor
și la șoldul taților
ca să-l crească în locul
copiilor confiscați de Stat.....

ca în blocurile comuniste din anii 80
așa în mințile specialiștilor neo-marxiști de azi:
apă nu e 
căldură de loc
și lumina se ia mai tot timpul...

miercuri, 11 iulie 2018

aduceți-vă aminte de femeia lui Lot

Urcând muntele mântuirii
femeia lui Lot
s-a întors să privească
în urmă: cum arde viața ei de până atunci,
din cetatea Fărădelegii.....

Dumnezeu la Rusalii
a dat foc lumii și istoriei ei
iar
celor chinuiți sufletește de Sodoma globală
le-a dăruit
ca munte al mântuirii
Biserica....

Azi, Biserica
e plină
de oameni de sare
de credincioși cu duhul încremenit
de creștini care stau în Biserică
cu fața spre
viețile lor din Sodoma....

Adevărata pocăință
e plânsul din adâncul inimii
care topește
creștinul de sare
creștinul iubitor de lume
din noi....
e plânsul cu care
Împărăția din adâncul inimii
ne vindecă de orbirea veșnică
topind
lumea din ochii noștri.....



luni, 9 iulie 2018

sâmbătă, 7 iulie 2018

ieșirea din pornografie

inima este sexul iubirii
prin ea se înmulțește dragostea
în lume
și dragostea crescând
înmulțește
omenia oamenilor...

nu mai știm să facem dragoste cu inima
aceasta este educația sexuală 
care ne lipsește

nu mai știm să îmbrățișăm
cu inima o inimă
până suspinele negrăite ale iubirii
ridică veșnicia din mormintele
vieților noastre...

păcatele nu sunt decât
mijloace anticoncepționale
împotriva iubirii

iar mândria
e steriletul din inimă
care nu lasă cuvintele
lui Dumnezeu
să devină dragoste în noi....

e un zid în lăuntrul nostru
între adâncul fecund al inimii
și dragoste
un zid pe care lumea ne-a învățat
să-l tot înălțăm
să-l confundăm cu noi înșine

zidul care s-a năruit pe Cruce
lovit de strigătul de iertare
al lui Iisus
zidul care se năruie în orice om
care cheamă
Numele lui Hristos
până strigătul Lui de iertare pătrunde
în adâncul fecund
al inimii...

inima e sexul iubirii
și Evanghelia
singura educație sexuală
care ne lipsește...

în fiecare dimineață

În fiecare dimineață găsesc viața și moartea așteptându-mă în cameră: viața, în icoană și moartea, în oglindă...