luni, 27 noiembrie 2017

NEAMUL ROMÂNESC, UN MIRACOL ISTORIC. Afirmație făcută de un francez și explicată de o mare doamnă a acestui neam miraculos, ALICE VOINESCU.

Ce i-ar lipsi Europei dacă n-ar fi românii? I-ar lipsi spiritul de îngăduință, relativitatea principiilor născocite de om. I-ar lipsi umorul blând, care iubește pe om cu toate păcatele lui și nu se amăgește față de nici o născocire omenească. E o măsură și a noastră românească, nu doar cea franceză, o măsură care ne oprește să ne pierdem în extaze și care ne menține pe nivelul mai lucid al minunării. Noi ne minunăm de toate dar nu ne lăsăm târâți în extazul față de nimic omenesc. Totul e prețuit, dar nimic nu e adorat. Românul nu a pierdut măsura care desparte creatura de Creator, nici nu confundă cele trecătoare cu cele veșnice. Pentru acestea din urmă el are evlavie, dar pentru tot ce este omenesc are dragoste și îngăduință. Această îngăduință nu răsare din trufia vreunui simțământ de superioritate, ci din smerenia omului față de Dumnezeu. Tot ce este omenesc este imperfect, dar românul îl rabdă, îl îngăduie, îl explică, ba îl și iubește cu frăția omului conștient de propria sa slăbiciune, numai Dumnezeu este desăvârșit. Psalmul cântat la îngropare: ”numai dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevărul” a plămădit conștiința românească de la începutul ei. Noi ne-am născut ca colectivitate în jurul legii creștine. Ea a fost legea noastră primordială și a rămas cea esențială. Noi trebuie să fim judecați ca cetățeni creștini mai presus de toate. Celelalte orânduieli s-au suprapus peste cea primordială. Că am decăzut din conștiința noastră creștină, o știm. Dar, suntem, ca să zic așa, de rasă creștină și sângele apă nu se face. Oricât de păcătoși, de lichele, de tâlhari am fi, suntem rasa tâlharului de pe cruce, care a crezut în minunea Mântuirii! Pe noi nu ne-a stricat trufia Raționalismului occidental. Am știut să raționăm la timp și iar să credem tot timpul. De aici, desigur, minunea rezistenței noastre sub povara veacurilor tragice.
Ce i-ar lipsi Europei dacă n-am fi noi? Grația unui suflet tânăr care s-a păstrat tânăr în restriștile de veacuri pentru că nu a avut vreme să se odihnească în creație de cultură, ci a creat tot timpul credința în imposibil și a realizat împosibilul. Căci Imposibilul  e o născocire a Rațiunii socotitoare, iar Credința este o creație vie care nu cunoaște imposibilul. Neamul nostru a creat viață sufletească fără preget, de aceea a și fost prolific trupește, cu toate condițiile higienice dezastruoase. Un bătrân de la Liga Națiunilor mi-a spus la Pontigny că viața neamului nostru este un miracol istoric. Aceasta era o prețuire justă printre atâtea altele nedrepte.
Ce ar lipsi Europei dacă n-ar fi români?
I-ar lipsi  nuanța vieții în orice manifestare morală - i-ar lipsi religiozitatea adâncă, imprimată în însuși gestul simplu de viață. Europa cugetă sau crede, noi credem cugetând. E o sinteză în omul românesc pe care mulți nu o văd, dar toți o simt, de aceea le place să trăiască la noi.
Nu suntem un popor moral, suntem un popor credincios, de aici și atitudinea estetică ce se amestecă în toate manifestările noastre. Pentru noi un gest nu este ”bun sau rău”, ci este ”frumos sau urât”, pentru că nu criteriul moral s-a elaborat la noi, ci criteriul nostru e credința în Dumnezeu. Perfecțiunea, deci frumusețea este absolutul pe care se măsoară imperfecțiunea, dezechilibrul, carența omenească.(...)
În rezumat: Europa are în noi o rezervă de echilibru sufletesc, care se menține nu prin principii morale, ci prin credința vie în Dumnezeul viu.
( SCRISORI către  FIUL și FIICA MEA, 9 februarie 1951)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

frați în Hristos

frați în Hristos sunt cei care caută împreună Împărăția lui Dumnezeu și cu tot ce spun și ce fac trag neîncetat inima celuilalt spre...