luni, 23 octombrie 2017

Hristos iubește cu ochii deschiși

Iubirea lui Hristos
este una lucidă:
El știe exact pe cine
îmbrățișează....

dragostea Lui
i-a îmbrățișat pe Cruce
și pe cei care L-au răstignit...

dar nu înainte de a le spune că sunt
pui de vipere și năpârci
și că știu ce fac
omorându-L...

ucigașii lui Hristos trebuie să știe
că Hristos a murit pentru ei
știind exact cine sunt...

dragostea lui Hristos
poate fi văzută în toată măreția ei divină
doar când pășește pe scena lumii
în lumina adevărului
despre noi....

doar această iubire lucidă este
ortodoxă...

căci există ispita de a
a închide ochii în fața vrăjmașului tău
ca să-l poți iubi....

dar această iubire nu este
iubirea lui Hristos de vrăjmași
ci o copie umanistă
a ei....

Hristos își iubește vrăjmașii
cu ochii deschiși...

2 comentarii:

  1. "căci există ispita de a
    a închide ochii în fața vrăjmașului tău
    ca să-l poți iubi...." - pai atunci noi nu putem iubi prea curand caci ochii nostri sunt oricum inchisi de barna din ei. Doamne, ajuta-ma sa scap de barna, ca sa am ochii limpezi, deschisi, ca sa pot iubi... Desi, de iubit, iubesti cu inima, caci daca ochii nostri ar fi esentiali in iubire, chiar deschisi, lucizi fiind pe cine iubim, n-am mai iubi NICI MACAR PE "CEI DRAGI AI NOSTRI"...mama, tata, copiii, prietenii, pe duhovnicul nostru... Limpede vezi doar cu inima, spunea Micul Print... Inima curata ne trebuie pentru IUBIREA VRAJMASILOR, dar cica fara iubirea de vrajmasi, fara inima curata nu putem intra in Imparatie .. Infricosator ! Ochi curati, inima curata, ambele ne sunt VITALE, in viata vesnica. Copii umaniste... Uite, pe noi care ne straduim sa iubim oamenii, zic eu, Dumnezeu ne asteapta, ne va astepta sa iubim cu adevarat, cu adancul inimii noastre si cu ochii deschisi ! Dumnezeu ne iubeste si ne asteapta in straduinta si in schiopatarea iubirii noastre, in caraghioslacul, stangacia iubirii pe care o INCERCAM ! O INCERCAM, ne chinuim sa iubim, ne chinuim sa ne incalzim inima spre a iubi, ne chinuim sa scapam de barna din ochi..! Dumnezeu ne asteapta sa scapam de orbire si de murdaria inimii. SA AVEM INIMA CURATA SI OCHII CURATI.(Ajuta-ne Doamne !) Amin. / ps. am luat laptopul acasa, se cunoaste..!! Iarta-ma !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne trebuie doi ochi limpezi si curati si o inima curata ca sa putem iubi si deschide bratele spre lume, asa se si intra in Rai, rastignit si iubind ... Altfel nu ! / Plec, plec..! :)

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂRATA REVOLUȚIE

Adevărata Revoluție morală ar începe în Teatrul Politic cu refuzul de a privi păpușile; și ar continua cu brațele spectatorilor apucând ...