vineri, 27 octombrie 2017

despre DREAPTA-OMAGIERE a mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă

MOTTO: ”Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da, stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic.”( însemnare făcută în ziua de Paște a anului 1953 în Jurnalul ”banditului” Vasile Motrescu, împușcat de Securitate, ”bandit” care cu Biblia și pușca în mână, a refuzat ”raiul bolșevic”, adică ”raiul dracilor”)

"•  Eliminați toate legile referitoare la obscenitate numindu-le „cenzură” și violare a liberei exprimări/libertății presei.
•  Doborâți standardele culturale ale moralității prin promovarea pornografiei și obscenității în cărți, reviste, filme, radio și TV.
•  Prezentați homosexualitatea, degenerarea și promiscuitatea ca „normale, naturale, sănătoase”.
• Infiltrați bisericile și înlocuiți religia cu „religia socială”. (adică Biserica ar trebui să-și abandoneze misiunea apostolică pentru a deveni un fel de ONG caritabil). Discreditați Biblia și subliniați nevoia de maturitate intelectuală care nu are nevoie de „cârjele religiei”.
• Eliminați rugăciunea și orice altă fază de exprimare religioasă din școli pe motiv că „violează principiul separării dintre stat și biserică.”


Ceea ce ați citit mai sus nu este programul unui ONG secularist din anii 2000, ci strategia geopolitică a U.R.S.S. de la începutul secolului trecut.
Și vorbim de o strategie care a învins Occidentul! Fără ocupație militară, temnițe și gulaguri! Doar printr-o revoluție culturală! O revoluție culturală care a devenit inima, conținutul, democrației occidentale! Care a înlocuit creștinismul ca fundament al democrației occidentale cu comunismul! Ce lovitură! Democrația de azi este un comunism cu față occidentală! Cel mai convingător și recent argument în favoarea acestui adevăr este Legea vaccinării de la noi, votată acum câteva zile, în unanimitate, de Senat! Nu înțelegeți, dragi concetățeni, că în democrația noastră recentă suntem liberi să ne vaccinăm obligatoriu?

De ce n-a fost neapărată nevoie de război, de ocuparea fizică a Occidentului și de întemnițarea sau lichidarea fizică a elitelor? Pentru că creștinismul occidental, fiind eretic, nu poate rezista demonilor comunismului.
Occidentul a abordat comunismul ca pe o ideologie sau cultură (nici nu poate altfel, pentru că în asta și-a transformat, prin erezie, religia), a intrat în dialog cu el și...a pierdut! De ce? Pentru că nu era, și nici n-a fost și nu va fi vreodată, vorba de o cultură sau ideologie, ci de o invazie satanică, o invazie de duhuri rele, prin calul troian al raționalismului. Sfinții Părinți ne avertizează să nu stăm de vorbă cu duhurile, nici măcar în mintea noastră, d-apăi în public! Tinerii români din perioada interbelică care au ajuns apoi sfinții închisorilor comuniste, fiind educați la școala Ortodoxiei, știau fără nici un echivoc că în privința comunismului aveau de face cu un satanism, nu cu o filosofie. De aceea, s-au pregătit pentru invazia comunistă, curățindu-și sufletul și pușca, nu compunând argumentații. Și când nu s-a mai putut cu pușca, au continuat doar cu rugăciunea. Comunismul trebuie demascat și luptat, nu discutat. Pentru că Satanismul Comunist mimează dorința de dialog doar ca să se poată apropia de tine ca să-ți pună cătușele! La suflet și la trup!

Scriu aceste rânduri dintr-o urgență spirituală!
Văd presa creștină din România importând (de dragul democrației) exact această mentalitate  care a pierdut lupta cu dracii comuniști în Occident, mentalitate bazată pe raționalism, pe premiza că orice conflict se poate rezolva la masa dialogului.
Căci de dragul dialogului, pentru ca acesta să fie posibil, susținătorii conservatorismului creștin asumă ca premize ale discuției ”adevărurile celuilalt”. Dar, pe draci îi doare fix sub coadă, în organul corect-politic al anatomiei, de ”abordarea ipotetică” a unei idei în care ei stau grămadă ca într-un transportor blindat: când ”adevărul ipotetic” a atins țărmul minții dușmanului, ei debarcă și invadează acea minte, ca altădată porcii din Ținutul Gherghesenilor. Și, așa cum occidentalii înșiși au realizat prea târziu, în vreme ce elitele intelectuale ale Occidentului produceau argumentații spectaculoase în fața auditoriului, demonii ideilor combătute cu atâta artă, invadau massmedia și  mentalul colectiv al popoarelor vestice. 
Masa Dialogului cu Comunismul nu este decât masa unei liturghii negre oficiată într-un cadru universitar, civic sau politic. Punct.

Occidentul a pierdut lupta cu comunismul, tocmai din pricina trufiei civilizației sale raționaliste, care are la bază creștinismul eretic. Trufie care l-a invadat cu o mie de ani în urmă, când s-au rupt de Tradiția ascetică a Răsăritului și a ajuns să-și înlocuiască asceții, cu filosofii: pe cei care luptau cu duhurile, cu cei care luptă cu ideile. Dar, ”lupta de idei” s-a dovedit cea mai eficientă metodă de proliferare a duhurilor rele.... 

Singura DREAPTĂ-OMAGIERE a mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă NU POATE FI decât ORTODOXIA LOR! Ortodoxia așa cum au trăit-o ei! 
Adică Ortodoxia lui Vasile Motrescu, care a refuzat categoric ”să-și vândă sufletul și țara dracilor din Rusia, pe un kil de zahăr și unul de ulei”!

Dar, azi, când ”dracii din Rusia” vin de la Bruxelles, cu haine, maniere și oratorie occidentală, și când kilogramele de zahăr și ulei, au fost înlocuite cu tot ce se poate produce în lumea asta mare, vânzarea sufletului și a țării nu se mai numește fărădelegea fărădelegilor, ci integrare în lumea ”civilizată”. Dar efectele reale, sufletești și fizice, asupra poporului român, pur și simplu decimat de această integrare, nu mint, așa cum o fac politicienii și intelectualii noștri vânduți.
Și exact așa, ca de ”creștini integrați”, ne este și comemorarea mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă: ”civilizată”, nu ortodoxă.... Filosofică, nu duhovnicească... Cu duhul lumii, nu cu Duhul Sfânt.....

18 comentarii:

  1. "De ce n-a fost neapărată nevoie de război, de ocuparea fizică a Occidentului și de întemnițarea sau lichidarea fizică a elitelor? Pentru că creștinismul occidental, fiind eretic, nu poate rezista demonilor comunismului."

    Spunea Părintele Gheorghe Calciu despre Pitești că:

    Este un experiment diabolic care a avut loc în țara noastră mai mult decât în orice parte a lumii. Am însă convingerea asta, anume că forțele diabolice au fost așa de tari tocmai pentru că spiritul românesc, la vremea aceea, era și el foarte tare"

    Altfel spus diavolul are ac pentru cojocul fiecăruia. Pentru fiecare loc și timp, pentru fiecare om și nație, diavolul pregătește arme și luptă pentru a duce de partea lui creația lui Dumnezeu. Am putea spune că nu există decât un singur război, cel duhovnicesc, care nu încetează niciodată până la a Doua Venire a Domnului pe pământ. Iluzia libertății democratice este doar o sedare a conștiinței.

    Singura DREAPTĂ-OMAGIERE a mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă NU POATE FI decât ORTODOXIA LOR! Ortodoxia așa cum au trăit-o ei!

    As vrea să întăresc aceste cuvinte, subscriind la ele. Pentru că probabil o să vedem comemorarea Sfinților închisorilor că se face procustian. Fiecare o să-și tragă spuza pe turta lui, prin această comemorare. Adică va fi folosită ideologic, la masa dialogului cu nu-știu-care. Asta pentru că Sfinții închisorilor sunt urâți cu o forță inimaginabilă, de diavol, și după trecerea lor la cele veșnice. Si, memoria lor se vrea a fi dusă în derizoriu, pentru a nu folosi ca mijloc de revigorare a duhului neamului, a duhului viu, autentic, ortodox. Pentru că aritmetica demonică este, așa cum am văzut în "oameni și porci", în doi pași. Lasă cuvântul fără duh, fă-l idee, și pe urmă se poate demoniza foarte ușor.

    De aceea, o dreapta-cinstire, și nu doar o comemorare a Sfinților Închisorilor, nu se poate face decât în duhul jertfei și iubirii de Dumnezeu și de neam.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Marius Iordăchioaia va rog parca mai erau cateva cuvinte inainte, puneti-le inapoi va rog daca am vazut bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar nu știu la ce te referi, Andrei... Eu nu știu să fi șters ceva... Dă-mi un indiciu....

      Ștergere
    2. Cred ca se refera la o postare pe care ati retras-o, dupa poezia "doina".

      Ștergere
  3. Sfintii inchisorilor au luptat impotriva comunismului, marturisindu-L pe Dumnezeu sau in alte feluri, iar UNII dintre ei au ajuns chiar pana la iubirea de vrajmasi, la desavarsirea crestina, in inchisoare. Cred ca ai dreptate, Marius, mai sus. M-am intrebat, insa, intotdeauna ce a vrut sa spuna Hristos in Predica de pe munte : "Eu, însă, vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău”; si inca cele cateva versete care urmeaza, in evanghelia dupa Matei. Nu este un indemn la lasitate, la lipsa de civism...! Adanci cuvinte ! Sau prea simple... Sa mergem doua mile cu cel care ne OBLIGA sa mergem doar una... hm...! // "Eu, însă, vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău”; cu alte cuvinte, lasă-te jertfă samavolniciei şi răutăţii omeneşti. „Dar cum se poate trăi aşa?” Nu te nelinişti. Cel ce a dat această poruncă este Proniatorul şi Purtătorul nostru de grijă. De vei dori cu deplină credinţă, din tot sufletul, să trăieşti neîmpotrivindu-te nici unui rău, Domnul însuşi îţi va rândui un chip de trai nu doar cu putinţă de îndurat, ci chiar fericit. Pe deasupra, deseori se întâmplă ca împotrivirea să-l întărâte şi mai tare pe potrivnic, făcându-l să-ţi pricinuiască noi supărări, în vreme ce, dacă dai dovadă de răbdare îl dezarmezi şi-l potoleşti. Ca atare, se întâmplă ca, dacă rabzi primele bântuiri ale răutăţii, oamenilor să li se facă milă şi să te lase în pace; iar împotrivirea şi răzbunarea aţâţă răutatea, care de la un singur om se întinde si molipseşte o întreagă familie, trecând apoi din generaţie în generaţie.

    (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 51) / Raman inca taine pentru mine..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu poruncile Domnului Iisus Hristos are loc desăvârșirea Legii. Adică, trecerea la nivelul ei trupesc la cel duhovnicesc. De la ”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” la ”iubiți pe vrăjmașii voștri”, de la Israelul trupesc la cel duhovnicesc, Biserica. DAR, LUPTA RĂMÂNE. Însă, se trece de la lupta cu omul, la lupta cu adevăratul dușman, diavolul.
      Ca să scurtez: în vreme ce în planul văzut un sfânt nu se împotrivește unui om care îi face rău, în cel nevăzut, el duce o luptă teribilă împotriva demonilor care sunt la originea acelui rău.
      Sfântul nu da o palmă oamenilor răi(decât dacă i-ar putea opri fizic să facă rău aproapelui), dar e dușmanul de moarte al demonilor care îl fac pe acel om să fie rău.
      Hristos a murit cu brațele deschise pentru oamenii care L-au ucis, dar din coasta străpunsă a ieșit cea mai distrugătoare armă împotriva diavolului... Deci formularea întreagă a poruncii, obținută prin adăugarea la cuvântul Domnului,a sfatului apostolic, ar suna cam așa: Nu vă împotriviți omului care vă face rău, ci stați tari împotriva diavolului care lucrează prin el....
      Iertare, am scris doar ce mi se pare că am înțeles din Viețile Sfinților.

      Ștergere
    2. Sa lupti impotriva diavolului, a demonilor, care fac ca un om sa fie rau, si in acelasi timp sa nu lupti impotriva acelui om... cat de greu poate fi..?!! Sau sa lupti impotriva demonilor care fac rau popoarelor - prin conducatorii lor, de exemplu, dar si altfel - fara sa judeci pe nimeni sau fara sa fii muscat de un soi de mandrie...De aceea ziceam de curand : STRASNICA LUPTA ! EXISTA perioade din viata unor oameni, mai scurte sau mai lungi, cand lupta cu demonii altora ; oare nu este foarte greu sa nu faca asta, totodata, in detrimentul luptei cu demonii din "ograda"sufletului lor ? Cred ca cei mai multi demoni sunt COMUNI ; demonul altuia este acelasi sau "frate geaman"cu al meu. Daca lupt impotriva demonilor lumii intregi, fara sa lupt impotriva oamenilor - presupunind ca am grija asta si reusesc - ma asigur ca o sa crape si ai mei ? O intrebare : spuneti-mi cateva modalitati, de a lupta impotriva demonilor lumii intregi, aceia care subjuga constiintele, demonii popoarelor.., care ar fi ? ( 1, 2, 3,...) Dar in acelasi timp, sa nu creasca in cel care lupta niciun demon !( ura, judecarea, mandria, slava desarta... - de fapt astea sunt patimi ! )Sau cum pot lupta impotriva demonilor unui om din viata mea particulara ?? - concret !( 1,2,3,...) - asta, fara sa ma hartuiesc cu acel om, fara sa il judec ! Vreau sa aflu, sa invat, pur si simplu. Sfantului Antonie cel Mare Dumnezeu i-a dat un raspuns, pentru a invinge toate cursele celui rau : SMERENIA. Smerenia le invinge pe toate ! / In inchisorile comuniste, intemnitatii aveau de ales, CLAR : sa isi urasca vrajmasii sau sa ii iubeasca... In final, au avut de ales ! Au ajuns sfinti doar cei care au reusit sa nu ii urasca pe vrajmasii lor, pe tortionari de exemplu - una din conditiile necesare ale sfinteniei - cei care au reusit sa-i ierte, sa se roage pentru ei...

      Ștergere
    3. "Lupta cu adevaratul dusman : diavolul"/ Spune Mantuitorul ca unii demoni pot fi scosi din oameni doar cu post si rugaciune. Probabil, mult post si multa rugaciune...Apoi, DA ! - Sfanta Imparatasanie este "cea mai distrugatoare arma impotriva diavolului", dar cum sa-i impartasesti pe altii, pe care ii vezi bantuiti de demoni ? Eu vad unele lucruri mai simplu ; lupta cu demonii o trec pe planul doi, oarecum... Pe primul loc pun lupta cu patimile, din mine insami, evident. Intr-o zi mi-am dat seama ca primul meu sentiment de mandrie, de fala, a fost cam la 3-4 anisori, cand tot adultii mi l-au inoculat, ca pe un "virus" pe care daca toata lumea il avea( dec, trebuia sa il am si eu) : trufia, slava desarta, iubirea de sine... Cum ? Simplu : Am auzit din gura lor : "vaaai, ce ochi frumosi are Daniela, ce ochi mari !", sau "uite, ti-am luat o rochita frumoasa ! Ce bine iti sta cu ea ! Ia du-te la oglinda !", cam asa..., apoi : "mai, sa nu ii faceti de ras pe taticu si mamica ! Voi sunteti copii de profesori !"- spuneau bunicii mei... DECI, cat de vechi este "virusul" asta in mine, patima asta ! - hranita aproape de la sine, din afara si din interior, pana acum,timp de 50 de ani ! Deci CAT DE GREU imi este si imi va fi sa omor mandria din mine, trufia, iubirea de sine ! Ce...demon sa mai inving ??? Am de luptat cu patima asta otravitoare din mine, care a intunecat sufletul meu timp de 50 ani..!Am de luptat cu adancurile mele negre care ies la suprafata zilnic, ca lava unui vulcan nestins... Nu am un scop in sine,de a lupta cu patimile, ci doar acela de a reusi sa imi iubesc aproapele si pe Dumnezeu la masura ceruta de El ! Cu DEMONII ca sa ma lupt...? Nu stiu unde se opresc firea cazuta si patimile oamenilor si unde incepe demonul "in carne si oase" ; pentru mine este greu sa vad o granita. Pentru raul din mine vad mai usor solutii( Spovedanie deasa si "la sange", Sfanta Impartasanie, Sf.Maslu, post, rugaciune, intoarcerea in locul in care am gresit si indreptarea pe cat posibil a raului, etc ), dar pentru raul din afara nu am gasit ca "arma" decat rugaciunea pentru ceilalti, restul "solutiilor" m-au inveninat pe mine, m-au inrait de fiecare data ; am incercat in viata asta "sa dau in ai lor", dar mereu sufletul meu a avut de pierdut : am judecat, am vorbit de rau, poate ca am si urit! Ce-i drept, mai incoace, am inceput sa vad in orice om o victima a altora si tot asa, un lant nesfarsit, si pe toti oamenii victime ale caderii si ale necuratului. Chiar STIIND teoretic asta, macar de vreo 26 de ani, nu am reusit sa spun si sa simt, ani buni, asa : "sarmanul Iliescu!", "sarmanul Stalin!","sarmanul Eugen Turcanu!","sarmana Elena Udrea!"..., "sarmanul bogat..!"- cum spunea si simtea Parintele Galeriu vorbind despre bogatul cel nemilostiv cu Lazar. Nu am compatimit "oamenii rai" multi-multi ani! M-am pornit haotic impotriva lor, nu impotriva demonilor lor...(O paranteza : NOI deschidem usa demonilor !) Acum ii vad pe toti oamenii bolnavi sufleteste; unii or fi posedati, cum se zice : atunci cand pare de nedistrus o patima din ei. Si pentru ca ma vad si pe mine bolnava sufleteste - molipsita inca de la varsta de 4 ani - imi dau seama CAT DE GREU, CAT DE GREU, va iesi mandria , trufia, slava desarta, iubirea de sine, din mine ! M-am lasat foarte greu de fumat, de un anume tic pe care il aveam de la varsta de 12 ani, nu mai stiu sa fi scapat de alte patimi, dar de acest EU hipertrofiat in 50 ani, CAND SI CUM AM SA SCAP ? Atunci, cu RAUL din afara, al altora, chiar nu mai am curajul sa lupt, decat prin rugaciune si..., daca asta intra in categoria armelor de lupta. :) Daca iar am facut o confuzie, iar n-am inteles bine, imi cer iertare. Considerati ca am vorbit despre neputintele mele.

      Ștergere
    4. Maica Siluana " Unde-i rana, Doamne ? " ar sugera câteva cai .
      Scopul vietii creștine este dobândirea Duhului sfânt - teoretic mulți au auzit aceasta si e ușor decaruncat in discuții , practic ai nevoie de îndrumare căci postul , rugăciunea, compatimirea, spovedirea, împărtășirea sunt doar mijloace .
      Sunt câțiva cunoscuți parinti romani ( ma feresc de limba moarta - mari duhovnici, căci bunul simt a mărturisit : sunt mare pentru cine ma asculta, mic pentru cine ma ignora ) care au mărturisit ca nu au găsit îndrumător,, si acest lucru merge cu mult timp inainte de comunism.. Este mai ușor sa construiește cu lemn si cărămida ( unii investesc aproape o viata in exterioare) decât sa crești un suflet de copii .

      Ștergere
    5. La lipsa îndrumării cred ca se referă si parintele Savatie cand remarca stereotipia întrebărilor din majoritatea ( mare) conferințelor ascor , explicabila doar parțial de vârsta ( biologica) a participanților .
      Cum spunea si parintele Tanase întrebat fiind cat timp recomanda sa fie prieteni doi tineri inainte de căsătorie : " 8 ani pentru cei neorientati , 4 pentru cei orientați ( îndrumați ) si 1 an pentru cei bine orientați "
      Au aceasta îndrumare tinerii din ascor?


      Imi permit sa va citez " am vorbit despre neputințele mele"

      Ștergere
    6. pan an / A lupta cu patimile este una, iar a lupta cu demonii este, cred, alta. Granita, pentru nevazatori si nestiutori ca mine, este stearsa. Problema este, si intrebarile mele raman : DACA ar fi sa lupti cu DEMONII altora, poftim, cu PATIMILE altora, cum faci ? Arme, cai, concrete : 1, 2, 3...( de a schimba lumea in bine, de a-i schimba pe ceilalti...) Eu am descris neputintele mele de a lupta cu mine insami, avand mult de lucru, si ...repet : cand mai am "timp" de a lupta cu DEMONII lumii, atunci cand eu insami am de luptat cu mandria din mine, cu virusul care parca a intrat in "ADN-ul" sufletului meu ? Ce sa schimb eu in altii cand eu sunt un "zarzavat"? Inteleg ca trebuie facute concomitent - DACA ai ochii limpezi, daca esti sigur ca vezi bine.Si daca ai un bun INDRUMATOR, cum ziceati... Facem ce putem. Nu putem fi total pasivi in ceea ce priveste raul din jurul nostru. Insa, activ in lupta cu raul lumii este si un om care SE ROAGA MULT PENTRU LUME. Asta pentru mine este o certitudine ! Alte cai, arme, solutii, de lupta cu demonii si patimile lumii, ale altora, raman pentru mine SEMNE DE INTREBARE, incertitudini...

      Ștergere
    7. Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!
      Primul pas : sa ma desprind de Lume

      Ștergere
  4. Subscriu întru totul la ce ai scris... Întru totul... Domnul să miluiască să se audă acest strigăt peste tot pământul de inimi al neamului românesc și să le trezească la Adevăr.

    RăspundețiȘtergere
  5. Subscriu întru totul la ce ai scris Marius... Întru totul!...
    Domnul și Maica Domnului să miluiască să se audă acest strigăt peste întreg pământul inimilor neamului nostru românesc și să le trezească la Adevăr!

    RăspundețiȘtergere
  6. Adaug si eu un cuvant care mi s-a părut relevant la discuția de mai sus, citând un Părinte filocalic care spune aşa: "Când diavolul vine la tine, dă-i arvuna si va pleca". Iar un alt Părinte in viață mi-a explicat la ce se refera acest cuvant spunând ca diavolului ii poti da recunoaşterea păcatului in tine. Adică spre ex. dacă diavolul curviei te atacă,crestinul smerindu-se, va recunoaste ca este curvar, iar diavolul va fugi de catre smerenia crestinului ...aceasta o numea parintele ca Arvună.

    RăspundețiȘtergere
  7. Maica Gavrilia spunea: Oamenii sunt uneori vase ale Luminii, alteori vase ale Întunericului

    RăspundețiȘtergere
  8. Am întâlnit pe unul dintre Mărturisitori , așa cum spuneați " au fost citeva mii de bărbați " si prin urmare nici numarul celor prin care lucrarea lor rezista timpului nu poate fi mult mai mare , fara aceasta întâlnire as fi co- memorat cultural- filosofic sau deloc.
    Intre cei cu inima dusa in Cer si cei cu inima atrasa de Pamint ce poate fi ?

    RăspundețiȘtergere

aniversare

azi toamna s-a oprit și m-a privit îndelung... cu ochi de felină, galbeni și goi.... caută pe lunaticul ce-o aștepta tremurând să-i prime...