miercuri, 13 septembrie 2017

”S-A SFÂRȘIT!”

Crucea este locul unde
ia sfârșit
uciderea iubirii
în inimile noastre...

este locul unde viața omului încetează
să mai fie
o crimă...
încetează să mai lovească
și să mai jefuiască
viețile celorlalți....

cum să nu iubești Crucea?
cum să nu o săruți
înainte
de-a-ți săruta
aproapele?

căci numai Sângele ei
poate șterge
de pe buzele inimii tale
sărutul lui Iuda...

și doar iertarea ei
îți poate
învia iubirea...



Un comentariu:


  1. Johann Sebastian Bach
    (de Lucian Blaga)

    (luând parte la patimi)

    Pe gorgane se strecoară
    o făptură-ncinsă-n sfoară.

    Chefuiesc pe cântul strunii
    în cetate căpcăunii.

    O fiinţă-n beznă suie
    unde-s spini şi unde-s cuie.

    Nu văd, nu ştiu cine suie.
    Suliţaş sau paznic nu e.

    Nori subt lună dau năvala.
    Nu-i femeia din Magdala.

    Bate încă vijelia.
    Nu e Iosif, nici Maria.

    Suflet - dac-ar fi să fie -
    n-ar căta-n aşa pustie.

    Nu văd, nu ştiu. Gând şi chin e.
    Ca un foc din vale vine.

    Focu-n noapte-mbrăţişează
    coapse sparte.
    Şi se-aude vorbă, şoapte:
    "Mai departe nu m-aş duce.
    Dă-te, dă-te doar puţin mai
    într-o parte. Fă-mi şi mie
    loc pe cruce".

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂRATA REVOLUȚIE

Adevărata Revoluție morală ar începe în Teatrul Politic cu refuzul de a privi păpușile; și ar continua cu brațele spectatorilor apucând ...