Mântuitorul

Mântuitorul

duminică, 6 august 2017

despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul

”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund.(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)

Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!
Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.
Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.
Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!
Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.
Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.
Și tot așa au salvat Ortodoxia. Căci acesta e UNICUL mod în care poate fi salvată, ca SURSĂ DE AER PENTRU SUFLET.
Interesant mi se pare de subliniat că atât frenezia mișcărilor sectare din sânul Bisericii, cât și duhul clorotic al formalismului, au ca justificare apărarea Ortodoxiei: atât instituția bisericească cât și cei indignați de compromisurile ei, acționează în sensul ”apărării Bisericii”. Dar, martirii tuturor veacurilor ne arată, foarte limpede pentru cine vrea să vadă, că singura modalitate de a apăra Biserica este ”apărarea” lui Hristos, a rămâne cu El în pătimirile Lui, a rămâne cu El în mijlocul urii cu care Îl asediază lumea. Așa mărturisea Ioan Ianolide: că motivul pentru care ei au intrat în închisoare a fost faptul că, în regimul comunist, IISUS ERA ACOLO!

Aer proaspăt pentru suflet nu e decât în jurul Crucii. Doar prin ușa Crucii pătrunde aerul Împărăției lui Dumnezeu în lumea căzută....
În lume, Trupul lui Iisus, e pe Cruce. Dacă vrei să-L afli pe Iisus în această lume, dacă vrei să găsești Biserica Lui, atunci caută Golgota acestor zile și Crucea de pe ea. Cu siguranță El este acolo.

Marea rușine și umilință a clerului ortodox de azi, este că se află pus la zidul infamiei, pentru păcatele tagmei, nu pentru Hristos. Îmi dau seama de asta și după cum reacționează unii dintre frații mei clerici la necazul acestor zile: cu tristețea tâlharului nepocăit, a celui care vrea ca puterea lui Hristos să se arate în întoarcerea lor la viața de dinainte de scandalul care i-a adus în această umilitoare situație...
Dar asta nu e puterea lui Hristos, ci a instituției bisericești: e puterea compromisului, a negocierilor cu Statul, e puterea diplomatică a fariseilor și cărturarilor. E puterea care împute aerul din jurul Bisericii. E puterea care în schimbul favorurilor Statului (a ”binelui” fabricat, ieri la Moscova, azi la Bruxelles) îngroașă cămașa de plumb din jurul Bisericii, din jurul lui Hristos Cel Răstignit, din jurul Evangheliei Împărăției....

Mi s-a spus că nu e momentul să critic clerul nostru. Că e și așa lovit.
Dar eu nu-l critic. Eu îl susțin.
Eu îl susțin moral să rezolve problema de azi în singurul mod în care poate fi rezolvată, ortodox, nu european. Să fie rezolvată așa cum spune părintele Dimitrie Dudko, nu Sovietul suprem de azi. Să fie rezolvată pe linia Sfinților Închisorilor, nu a diplomației instituționale, CARE A SALVAT ÎNTOTDEAUNA INSTITUȚIA BISERICEASCĂ, ADMINISTRATIVĂ, NU BISERICA.
Cer clerului aerisirea camerei; nu dând cu odorizant, ci căutând ”sursa” putorii care viciază atmosfera Ortodoxiei contemporane și aruncând-o afară, unde este întunericul și scrâșnirea dinților.
Iar asta nu înseamnă caterisirea lui Pomohaci și Corneliu: ci ”caterisirea” compromisului Biserică-Putere politică atee.
Altminteri, iată, sursa ne-dezafectată a putorii, aduce întunericul și scrâșnirea dinților în lăuntrul Bisericii!

Scriu aceste rânduri și toate aceste articole din ultima vreme, pentru a-mi aminti și a aminti tuturor creștinilor, fraților și surorilor din B.O.R., clerici și mireni, că toți avem de făcut o alegere. Că INIMILE ȘI VIEȚILE NOASTRE POT FI:
                                            ori O SPĂRTURĂ  prin care  ”AERUL PROASPĂT” al ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR intră  în lume și salvează sufletele de la sufocare,
                                      ori O PARTE DIN ZIDUL care lasă sufletele să se sufoce, pentru salvarea și prosperitatea ”clădirii”. Pe care lumea o vrea tot mai frumoasă și strălucitoare pentru patrimoniul ei cultural. Ca pe o piatră prețioasă din coroana strălucirii ei orbitoare de suflete....

Au nu știți că zidurile au, întotdeauna, două fețe?
Au nu știți că, de două milenii, aerul Bisericii se împrospătează prin ferestrele temnițelor?

De sărbătoarea Schimbării la Față îmi doresc o schimbare de Cap: să-l smulgem de pe umerii noștri pe ”arhiereul” Mamona și să-L punem pe Hristos.( nu e vorba aici de patriarh sau episcopi, ci de Capul din capetele noastre, al fiecăruia din noi; de pildă, considerăm principial că suntem creștini și Capul nostru e Hristos, dar când fărădelegea se face în fața noastră și ne ascundem de responsabilitatea pe care o avem față de Adevăr și victime, se vădește de fapt că aveam alt Cap, nu cum credeam: pentru că Hristos nu tace în fața fărădelegii. Și cooperarea malefică dintre Stat și cadrele sale din Biserică se vede limpede în faptul că, în fața fărădelegii publice, Statul merge la intimidare, îți pune pumnul în gură iar instituția bisericească te trimite la pocăință personală. Adică, dacă un copil este ucis pe stradă, trecătorii ortodocși sunt îndrumați de Trinitas să tacă și să meargă acasă spre a se pocăi de păcatele personale. Iar noi, ascultând de acestă miliție spirituală  a Statului în Biserică, considerăm că avem Cap pe Hristos și facem ascultare drept-măritoare de El. PROBLEMA NU E dacă trebuie SĂ MĂ POCĂIESC SAU NU, CI când și LA COMANDA CUI! POATE CĂ ASTA E TEMA GREA ȘI DERANJANTĂ A ARTICOLULUI)
Și asta e tocmai definiția cea mai exactă a Pocăinței.
Dar credeți că această operație se poate face fără să curgă sânge? Fără să curgă sângele iubirii noastre de lume?
Toți știm și tremurăm: că mâna care deschide fereastra ca să intre ”aer curat” va fi pironită.
Dar, știm și ne bucurăm: că tocmai pironul acela o va ține deschisă, o va face de ne-închis......

Nu vedeți, fraților, unde am ajuns cu compromisul? Am ajuns ca mâna care aerisește Biserica să fie cea a Statului! Am ajuns ca ierarhii noștri să fie spovediți public de Securitate.
În numele aerisirii morale a Bisericii, instituțiile statului intervin și deschid fereastra, nu pentru a intra aer curat, ci pentru a arunca înăuntru, ultima grenadă din arsenalul ei chimic: cea care va avea ca efect letal, nu golirea bisericilor de putoarea compromisurilor, ci de credincioși....

Nu vă lăsați amăgiți: Statul n-a investit și nu va investi niciodată în Biserică. A investit și va investi întotdeauna doar în transferul de credință a populației dinspre Biserică spre Stat.



11 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. ”Puteți să criticați prezentul, dar nu deznădăjduiți pentru viitor. Puteți critica pe cei care acum vă reprezintă politic, pe cei care ocupă locuri de frunte în cult, sau pe cei care sunt acum poeți sau oameni de știință....(...) Este dreptul vostru să criticați, însă nu risipiți mult timp criticând prezentul.”(Sf. Nicolae Velimirovici)

    mi-a placut acest citat acum in vremurile cand sunt bune si acceptate ba chiar solicitate criticile intunecate si aducatoare de intuneric si puse la zid criticile care trebuie sa indrepte omul, sa-i spuna ca a gresit suficient si ca e cazul sa se opreasca.

    multumesc pentru raspuns domnule Iordăchioaia. sa nu uitam ca avem azi cateva icoane ale Maicii Domnului care plang. De ce plange Maicuta ? din cauza vaccinurilor poate,din cauza nepocaintei, din cauza durerilor din lume, din cauza neputintei noastre de a ne debarasa de pacate sau macar de a le recunoaste, poate si din cauza a ce va veni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca-mi amintesc bine, Parintele Bejan, Parintele Sarbu si toti cei care au fost in temnitele comuniste pentru Hristos aveau ca idee calauzitoare trairea ortodoxiei in lume și în viață, faptic, lucratoare atunci cand se poate si cand nu se poate retragerea completa in sine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daniela si Marius. Sunt absolut necesare si pocainta, dar si curajul, marturisirea si demnitatea. Pocainta fara curaj, marturisire, demnitate, e stirba si goala, si invers. Amandoi aveti dreptate pe jumatate. Astazi se propaga un duh viclean, care te indeamna la pocainta, fara curaj, marturisire si demnitate, si invers. Daca lipseste una din ele, ne prabusim. Dar...., Daniela, te-ai gandit? Daca marturisirea, curajul si demnitatea, de a te opune raului din "sistem (satan)", e o sansa de mantuire? Dumnezeu lucreaza in chip minunat, si in multe moduri. Eu iau pocainta din mesajul Danielei si curajul, marturisirea si demnitatea din mesajul lui Marius. Istoria fiecarui neam este scrisa de faptele bune si rele ale sale. Daca lumea va intelege vreodata asta, va fi bine. Istoria poporului roman e trasa la indigo cu istoria poporului evreu vechiul testament. Oricum avem conducatori si ierarhi dupa pacatele noastre. De ex, eu ma duc la vot si votez un partid care da liber la avorturi, si in 4 ani de mandat, se fac 5 milioane de avorturi. O femeie care a facut un avort in viata ei, nu merge la vot. Eeee, ce ziceti? Cate avorturi am eu, si cate ea? Suntem coresponsabili. Dar avem sansa indreptarii prin pocainta, marturisire, curaj, demnitate. Mantuire va doresc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc, Valentin.
    Mărturisirea fără pocăință n-are inimă, ci doar cap; n-are durere sufletească, ci doar nervi.
    Pocăința NU se face înaintea oamenilor, ci numai în fața lui Dumnezeu. Când are la bază pocăința, mărturisirea transmite duh de pocăință, de frângere a inimii înaintea lui Dumnezeu. Căci nu este altă soluție la Problema din care derivă toate problemele acestei vieți....
    Mărturisirea vine din pocăință și duce la pocăință, dar pocăința rămâne ascunsă, ca rădăcină în pământul inimii și ca rod, în miezul faptelor și atitudinilor publice...

    RăspundețiȘtergere
  11. Si eu "cred în Dragostea care nu ne lasă să trăim în minciună și să murim în păcatele noastre" dar sa nu uitam ca Dragostea Hristos ne respecta libertatea de a alege daca vrem sa traim in Dragoste (indisolubil legata de Adevar) sau nu. Care libertate ne-a dus la construirea de "camasi de plumb" in jurul inimilor pentru a nu mai mai fi deranjati de Adevarul Hristos.
    P.S.
    Indraznesc sa va sugerez sa schimbati tabloul religios de pe frontpage. Nu sunt rautacios, nu stiu cum altfel sa-l numesc. Stiu sigur ca dezavuati pietism-sentimentalismul, ma gandesc ca este o scapare.

    RăspundețiȘtergere

tipic

te rogi cu adevărat când tot ce-ți dorești e ca  Iisus  să-l ia pe genunchi și să-l binecuvinteze pe copilul  din tine... ...