vineri, 7 iulie 2017

De ce nu pot

”Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine.”(IOAN 14,30)

M-am gândit să scriu câteva articole în sprijinul Referendumului pentru revizuirea Constituției. Și n-am putut. Așa că am purces la o investigare lăuntrică, a rădăcinilor acestei neputințe....
În primul rând, eu nu pot scrie decât pe baza inspirației, prin mila lui Dumnezeu, mi-am păstrat această libertate, poate singura. Scriu, bine sau rău, doar din motive și mobile duhovnicești, din frământări și urgențe interioare.
Pentru mine România nu e o patrie, ci o gară unde îmi aștept Patria, o sală de așteptare a Țării de Sus. Și e o sală de așteptare care, asemenea lumii ”civilizate”, devine pe zi ce trece, un spital de nebuni tot mai agresivi și distructivi....
Cred că prin integrarea în U.E. țara noastră a început să se integreze în globalizarea antihristică, în pregătirea unui popor global pentru Antihrist, în Spitalul Global de nebuni. Tot ce ni se întâmplă decurge din această premiză. Ne-am racordat la un Sistem demonic și totul, de la politic la religios, de la fonduri la concepte, a devenit perfuzie care transfuzează nebunie pură din venele fluorescente ale satanei direct în sufletele oamenilor.... 
Am văzut strălucirea de neon a acestui sânge în ochii celor care cer legalizarea nebuniei.
Apoi, începând să licărească în ochii celor care vor să trăiască ”european”. Ei cred, și acesta e primul semn de nebunie, că poți avea stilul de viață occidental, fără compromis spiritual, că poți avea lumea și slava ei, fără a i te închina și sluji Răului. Nu, pactul e real și serios, o confirmă Cel care l-a refuzat violent de radical, Iisus Hristos.
Iar din stirpea Lui, în România, au fost în perioada comunistă, doar Sfinții Închisorilor. Repet: DOAR ei. 
Mă doare teribil alăturarea patriarhului Iustinian cu acești sfinți în anul comemorativ, așa cum este înscris în calendarul orthodox. NU AM NIMIC CU PERSOANA PATRIARHULUI IUSTINIAN și viața sa personală, CI DOAR CU CALEA PE CARE O REPREZINTĂ în ORTODOXIE.
Calea patriarhului Iustinian a fost, în ciuda tuturor faptelor sale bune, COMPROMISUL, calea ”răului mai mic”, care are la bază gândirea și calculul omenesc, nu gândul lui Dumnezeu....
Iar rodul acestui COMPROMIS este România de azi, România antihristică.
Unul din martirii închisorilor comuniste îmi spunea: Poporul acesta va plăti scump duplicitatea lui din vremea comunismului. A crezut atunci în șoapta satanei, că există un rău mai mic, preferabil extincției. Dar toți cei care au acceptat această cale a ”răului mai mic”, au ajuns să facă toate relele, au acceptat, în timp, tot răul....
Sfinții Închisorilor au refuzat total comunismul, așa cum Hristos l-a refuzat pe Satan.
La baza, nu în piscul Ortodoxiei, stă moartea față de orice compromis cu lumea. La baza Ortodoxiei stă viața veșnică, care se obține murind celei trecătoare. Viața creștină debutează cu o moarte spirituală față de satan și lumea lui, a cărei trăire începe prin Botez. Căci a fi creștin ortodox NU înseamnă a trăi ”creștinește” viața acestei lumi! Ci a o răstigni, a pune viața acestei lumi pe Cruce și a o chinui cu trăirea poruncilor lui Hristos, până își dă toate duhurile!
Sfinții Închisorilor au fost doar niște creștini normali. Au fost tineri a căror curăție sufletească le-a dat intuiția Adevărului, pe care L-au găsit și L-au trăit apoi, în pușcărie, singurul loc curat duhovnicește din România comunistă.
Pentru că primul deținut politic al comunismului a fost Iisus Hristos.
Care și azi, după 27 de ani de ”libertate”, tot acolo este. Pentru că El, spre deosebire de noi, nu se lasă mințit, refuză total minciuna în care noi trăim ”creștinește” de aproape trei decenii.
Pentru că există și o integrare ”creștină” în satanismul global. Se numește diplomație creștină, este calea patriarhului Iustinian, salvarea patrimoniului, nu a Duhului. Iar Europa satanică se bucură de păstrarea și îmbogățirea patrimoniului ortodox român, pentru că Antihristul este și Patriarhul ortodoxiei integrate, al ortodoxiei corect politice, Marea Curvă vrea și o salbă de mănăstiri ortodoxe la gât și de aceea livrează fonduri europene pentru repararea și întreținerea lor. ....
Deci, ce facem, de fapt, cu Referendumul?
Dincolo de toate, îi educăm pe copiii noștri în spiritul teologiei COMPROMISULUI, le inoculăm ideea că vor putea negocia diplomatic cu Răul, la masa discuțiilor juridice, culturale și spirituale.
Apoi, că distincția între bine și rău aparține Curții Constituționale, nu lui Dumnezeu; că Constituția (cacofonie intenționată) ar fi la fel de importantă ca Biblia, ba chiar uneori mai importantă.
Involuntar chiar, le vom transmite o minimă încredere în acestă mare minciună numită ”democrație” și în instituțiile ei, încredere furată din ceea ce datorăm doar lui Dumnezeu.
Încercând să fim înțelepți ca șerpii, devenim tot mai șerpi. Pentru că nu avem curăția porumbelului, curăția celui care trăiește deja, mai mult în Cer....
Ortodoxia este verticalitate absolută. Și pocăința adevărată, ortodoxă, nu se poate naște decât din raportarea noastră la această verticalitate absolută, din conștiința deraierii noastre de la acest reper radical.
Nu pot să scriu ce mi s-a cerut pentru că nu vreau să diluiez Ortodoxia și cu vorba.
O fac destul cu viața....

Am cerut să ni se planteze un măr în curte și acum ne plângem că avem mere?
Vrem democrație dar nu vrem roadele ei? Roade pe care le știam dinaintea plantării ei!
Ce ne-a făcut să credem că plantând un măr vom obține, totuși, prune? De unde grăunțul acesta de nebunie, care ne-a făcut să acceptăm Marea Nebunie?
Din ”răul cel mai mic” acceptat în comunism; din Ortodoxia compromisului, pusă la un loc cu cea a Sfinților Închisorilor, în comemorarea de anul acesta...
În loc să fie canonizați Sfinții Închisorilor, se încearcă ”canonizarea” Ortodoxiei Compromislui prin punerea la un loc a patriarhului Iustinian, cu martirii închisorilor comuniste....
Încă un scuipat ”frățesc” pe obrazul lor.... Căci asasinul duhovnicesc al Ortodoxiei românești n-a fost comunismul, ci iluzia că se poate trăi creștinește în comunism... De două milenii creștinii adevărați trăiesc pe cruci, acolo unde nici comunismul, nici capitalismul nu pot ajunge.... Un creștinism care crede că poate trăi în capitalism sau comunism, în democrație sau tiranie, e unul lumesc, apostat.... Dar, nu suntem noi, creștinii Ortodoxiei Supraviețuirii, la fel de nebuni ca lumea, odată ce am ajuns să luptăm pentru salvarea democrației, nu a setei de Împărăția Cerurilor?
Recitiți Noul Testament, epistola către romani a sf. Ap. Pavel și veți vedea că homosexualitatea este piscul unui munte de păcate, că homosexualitatea este apogeul demonic al curviei heterosexuale. Demența pervesiunii și-a pus tronul pe muntele de avorturi și crime sexuale ale acestui popor. Și ce vrem noi acum? Să eliminăm doar vârful, fără a dărâma muntele? Asta e nebunie. Puterea anormalului de a se legifera ca normal este direct proporțională cu starea de păcătoșenie a poporului, nu cu gradul lui de incultură juridică și civică. Puterea lui Satan asupra noastră este direct proporțională cu distanța la care ne-am depărtat de Hristos.

Fraților, securea Domnului stă înfiptă la rădăcina pomului, nu la rădăcina codiței ultimului fruct al pomului!
Așa și judecata făcută istoriei contemporane.
Și mai ales, așa și judecata făcută de fiecare creștin, propriei vieți...

10 comentarii:

  1. Sunt păstori și păstori, iar glasul unora nu este cunoscut de oile cuvântătoare ale Domnului. Glasul compromisului nu poate fi recunoscut chiar dacă se încearcă spălarea memoriei unora cu sângele jertfitor a altora...

    Da, anul acesta se face comemorarea Sfinților Închisorilor, și suntem chemați să le cinstim memoria. Iar mărturisirea lor, adică a viețuirii lor hristice, se face cu fruntea sus, nu cu capul sub pernă și nici politic corect. Căci fiecare dă mărturie, sau pomenește pe cineva, după ce duh poartă în el...

    RăspundețiȘtergere
  2. Faptul că oile ortodoxe sunt, în general, lipsite de apetit petru Sfintele Scripturi, arată că păstorii nu le-au dăruit a gusta din Glasul Domnului, ci doar din glasurile lor.
    Catolicizarea Ortodoxiei se datorează în mare măsură și acestui fapt: că păstorii se pun pe ei înșiși în locul lui Hristos, nu pe Hristos în locul lor. Mai ales, atunci când predică....
    Un cuvânt al unui păstor este bun, atunci când îți lasă în suflet sete și foame de cuvântul Domnului; când , după predică, abia aștepți să deschizi Evanghelia...
    Cuvântul unui păstor nu trebuie să hrănească, ci să trezească foamea de Dumnezeu.
    Foame la care păstorul răspunde cu Trupul și Sângele Cuvântului.
    De aceea, Evanghelia și tâlcuirea Ei, preced liturghia euharistică...
    Dar azi, adesea, Sfânta Împărtășanie precede predica; ori predica dinaintea Sfintei Împărtășanii, mai mult stinge decât aprinde, foamea de Hristos și de Biserică.....
    Nu critic pe nimeni, ci expun o stare de fapt, la care suntem părtași cu toții, mai mult sau mai puțin... În ideea că, fără a ne rezolva problemele ”interne” vom fi mereu depășiți, inevitabil, de cele ”externe”...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "cand eram eu mica", Parintele Galeriu a aprins foamea de Dumnezeu celor care il ascultau... Dar avea o predica aparte, nu critica pe nimeni si nimic, nici oameni nici stari de fapt. Deschidea usa spre vesnicie si ne invita inauntru ; era asa multa lumina in-transul, asa multa caldura, asa de multa dragoste! "Sarmanul bogat".., ce frumos spunea! Nu avea sonorizare, microfon, si oamenii din biserica, lipiti unul de altul, aproape ca nu respirau, ca sa il auda. Si aveam impresia ca se ridica de la pamant, el insusi in foame de Dumnezeu. Ii placea mult sa vorbeasca despre Dumnezeu, simteai cat de mult, cat de mult Il iubeste ! Parca ne lua de mana, ca pe niste copii, si ne plimba prin Rai... Iata cum poti aprinde fierbinteala in ceilalti, cum poti aprinde dragostea in ceilalti : fiind tu insuti fierbinte, iubind tu cu adevarat ! Iata cum poti aprinde dorul de vesnicia cu Domnul : vietuind tu insuti in vesnicie, inca de acum si aici. "Acum si aici, ajuta-ma Doamne, sa fiu mort pentru pacat, si viu in Hristos Iisus, Domnul nostru !" - spunea, sau se ruga, Parintele Galeriu. :)

      Ștergere
  3. Ceva totusi este in mine putin alambicat. Citind din memoriile parintelui Bejan si ale lui Grigore Caraza am aflat ca ei sperau cel putin pana la un punct din viata lor intr-o interventie a americano - europenilor. Se prea poate ca spre sfarsitul vietii lor sa se fi dumirit daca si cat de folositor este acest ajutor. Dumneavoastra ce stiti ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Că și noi, ortodocșii cei mai înfocați, putem deveni slujitorii Satanei, dacă nu însetăm, mai mult decât de apă, după Împărăția lui Hristos.
    Asta știu. Și mi-e de ajuns.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cata durere si asprime este in cuvintele dumneavoastra! Cat de exigenti trebuie sa fim cu propria noastra viata, ca sa speram in mantuire - ziceti...indirect... Si pe mine ma doare minciuna, faptul ca ne mintim pe noi insine, pe ceilalti, si incercam, culmea, sa-L mintim si pe Dumnezeu! Chiar asa este : "tot omul e mincinos"! Nu ma mai preocupa oranduirea sociala, regimul, tara, tarile si conducatorii ei, Europa satanica, America... Viata NOASTRA, a mea, a fiecaruia, este o "gara", o "sala de asteptare", unii spun "o gestatie", in vederea nasterii in vesnicie... Viata noastra este un iad personal din care avem de iesit! Ne preocupa destinul multimilor de oameni, mai mult sau mai putin superficial,dar tot in iadul nostru personal este mult de lucru !
    Ar fi simplu, poate, sa vina cineva sa ne spuna deseara : "Vrei sa mori pentru Hristos ? Acum, aici ?" Poate ca s-ar gasi oameni- chiar noi, crestini mincinosi de toata ziua - sa raspunda "Da!",si sa moara, zicand ei, pentru Domnul... Dar sa traim 70-80 ani in iadul nostru personal, constienti de caldiceala noastra ... Cum putem fi VERTICALI ? Cum putem trai fara compromisuri ? Evident ca intr-o multime de oameni, din ce in ce mai mare, compromisurile, minciunile, mizeriile personale, se aduna, si ...put! Ca e democratie, ca e comunism, Europa... Un baiat a citit la 16 ani viata Sf. Siluan Athonitul si a plecat la manastire, s-a calugarit. Nici manastirile nu sunt asezaminte perfect curate...Si acolo sunt compromisuri, oameni mincinosi, cu ceilalti si cu ei insisi... Parca aerul de acolo e mai curat, totusi! Exista grade mai mici sau mai mari de compromis. Nu e nevoie sa-i invatam noi compromisul pe copiii nostri, "lumea"ii invata..Dar Dumnezeu vrea pocainta noastra, lupta noastra cu noi insine, vrea momente de sinceritate absoluta cu noi insine, atat cat putem vedea in interiorul nostru. Vrea sa nu capitulam, sa nu ne molesim si mai tare, sa nu deznadajduim... Vrea sa ne rugam pentru lumea asta intreaga. O rugaciune simpla, cum este cea a Sf. Siluan : "Doamne, indrepteaza-ne precum o mama duioasa isi indrepteaza copiii sai mici..." Patriarhul Iustinian...unde o fi el acum..? Sa ne rugam si pentru dansul...chiar sa ii aprindem o candeluta! Nu prea putem separa omul de calea pe care o reprezinta in ortodoxie ; si asta este o inselare, ca nu il judecam pe X, cand vorbim despre el, ci despre calea lui, curentul, etc. E un scuipat "punerea la un loc..."... Avem tot felul de moduri mascate in care vorbim de rau sau judecam pe cineva, pe ocolite. E o inselare ca n-avem nimic cu omul. Cred ca Hristos ne cere discretie totala. Sa-L lasam pe El sa judece tot... Sa speram in mantuirea noastra, nu asa cum suntem, dar sa credem si in schimbarea noastra in bine, intr-o pocainta den ce in ce mai fierbinte, intr-o traire din ce in ce mai fierbinte. Da ! E jale in viata noastra ! Dar daca esti realist, nu spun smerit, vezi jalea asta pana mori, mai ales in tine insuti! Si te dor si ranile altora, crestini sau nu, indiferent de definitia crestinismului...

    RăspundețiȘtergere
  6. 1.Oare sa fie Romania "un spital de nebuni tot mai agresivi si distructivi" ? ... 2."Căci a fi creștin ortodox NU înseamnă a trăi ”creștinește” viața acestei lumi! Ci a o răstigni, a pune viața acestei lumi pe Cruce și a o chinui cu trăirea poruncilor lui Hristos, până își dă toate duhurile." Putem noi trai viata acestei lumi ? In vreun fel ? Ca sa suim ceva pe Cruce, trebuie sa semene cu Hristos..! Doar viata noastra o putem trai, doar pe noi ne putem rastigni ( ? ) ; inca nu sunt in stare, inca nu stiu cum ne putem rastigni - inteleg ca trebuie sa murim noi insine , cu acel om care, nici el macar, nu seamana cu Hristos pe Cruce,ca apoi sa inviem...! O, Doamne, ce cuvinte mari ! Sa ne rastignim cu Hristos este calea spre Imparatie ! Sa ne chinuim viata pe Cruce, cu trairea poruncilor... Toti avem "lumea"in noi, nu in afara noastra ; deci aceasta lume din noi insine, acel om vechi, patimile din noi, sa le omoram, chinuindu-le, chinuindu-ne... asta poate fi o traire "crestineasca", de crestin ortodox. Am sa Il intreb pe Dumnezeu..., pana la urma, ce inseamna, dupa El, sa fii crestin ortodox, daca exista vreunul, dupa definitia Lui, si daca noi, care nu suntem, sau suntem, ne putem mantui... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce m-a învățat pe mine Occidentul, printre multe altele? Ei, bine, cum să fi mai catolic decât Papa! Când încerci să spui că ceva nu e ortodox, cu zâmbetul pe buze ți se dă replica de serviciu: "să nu judecăm!". Si parcă te găsești în fața unui magician care îți spune: "închide ochii, așa, concentrează-te, să nu judecam, să nu judecam, așa..." Ceea ce nu e bine, într-o gândire pozitivistă, trebuie trecut sub tăcere. Nu de alta, dar ca să ți se înnăbușe discernământul! Așa s-a ajuns să nu mai spunem răului rău, și să umblăm cu cioara vopsită... ortodox! Cum altfel?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mă întreb dacă ne mai rămâne ceva afară de rugăciune, încercarea de răstignire a propriului eu şi nădejdea în mila lui Dumnezeu ... Mă uit la copilul meu şi mi se strânge inima de teamă într-o rugăciune ca Domnul sa pună în inima sa tot ce eu, în nimicnicia mea, nu îi pot oferi spre mântuirea sa...

    RăspundețiȘtergere

rețetă

Pocăința este o cafea pentru suflet pe care Hristos ți-o gătește dacă vrei să te scoli din morți: fierbând întunericul inimii tale ...